Alexandra Ungureanu are 38 de ani și este una dintre cele mai apreciate artiste din România. Recent, a făcut parte din echipa Bravo, ai stil!, unde a avut parte de o experiență interesantă. Vedeta a acordat un interviu pentru revista VIVA!, în care a scos la iveală, amănunte mai puțin știute despre viața ei personală.
Alexandra a fost cerută în căsătorie de două ori, însă nu a ajuns să facă pasul cel mare.
“Am fost cerută în căsătorie de două ori, până acum, cu inel. (zâmbește) Dar în ambele situații a fost cumva o forțare a unei context care nu prea funcționa, așa că nu aveam cum să ajungem la un final fericit, dar nici nu au fost așa drame majore.
Până și despre mine, care nu am dat prea multe din intimitatea mea, s-au făcut diverse speculații și m-am trezit cu tot felul de povești în presă. Când am suferit cel mai mult, nu a știut nimeni, a fost alegerea mea.
Iar în ultimii ani, ca să fac loc de ieșire acestor emoții, am mai pus din poveștile mele în cântece, unde capătă viață, dar rămân, totuși, necunoscute, fără chip, fără nume.
Și așa mi se pare normal să fie, eu nu am fost cuplată cu persoane publice și m-am gândit că nu e fair să aduc în lumina reflectoarelor pe cineva care nu-și dorește acest lucru”, a declarat Alexandra Ungureanu pentru revista VIVA!
“Relațiile sunt tot mai superficiale”
“Acum sunt singură. E un timp cu mine pe care-l apreciez și pe care nu l-am avut, poate, niciodată. Mi-am dat seama că multe dintre greșelile pe care le-am făcut în relații veneau și din niște probleme pe care eu le am cu mine și căutam rezolvarea la celălalt.
Toți le avem. Da, e cazul ideal ca doi oameni să se sprijine și să evolueze, și să se repare unul pe altul, dar cred că, din păcate, se întâmplă tot mai rar.
Relațiile sunt tot mai superficiale, răbdarea se pierde lesne, stresul și neajunsurile duc mai ușor la reproș decât la toleranță, respect. Iubirea e pusă la mare încercare, sau poate nu e iubire, a fost doar pasiune și îndrăgosteală…
În plus, eu sunt artist, sunt dominată de emoții, nu sunt un om rezonabil, ca partener, deși cred că am fost și extrem de generoasă, când am iubit cu adevărat.
Iată că am mai pus pe hârtie, fără să vreau, dintre gândurile cu care mă mai lupt, din când în când. (zâmbește) Așa că nu este despre ce va fi, este încă despre trecut, despre vindecare”, a mai adăugat artista.