ZiarulRing

21-iun.2024

ULTIMA ORĂ

ALTE CATEGORII

MOMENTE EMOȚIONANTE! Horia Brenciu a IZBUCNIT în LACRIMI

Unele momente sunt atât de emoţionante, încât nu de puţine ori juraţii de la „X Factor” rămân fără cuvinte sau votează cu ochii în lacrimi.

Avatar

Publicat

pe

Unele momente sunt atât de emoţionante, încât nu de puţine ori juraţii de la „X Factor” rămân fără cuvinte sau votează cu ochii în lacrimi. În această seară, de la ora 20.30, la Antena 1, Horia Brenciu va fi atât de impresionat de povestea şi de interpretarea unui sucevean încât îi va urmări prestaţia plângând.

În vârstă de 42 de ani şi cu un show la care nu se aştepta nimeni, concurentul din Suceava a reuşit să-l emoţioneze extrem de tare pe Brenciu, care i-a spus: „Eşti un om special şi ai o voce incredibilă. Doar la oameni cu experienţă am auzit asta. Îţi mulţumesc că ai venit la «X Factor» şi mi-ai oferit o clipă mare de bucurie”.

L-a obligat să rămână pe scaun

Tot în această seară de „X Factor”, exuberantul Horia Brenciu îşi găseşte „naşa” la replici haioase într-o concurentă. Neastâmpărat şi plin de energie, juratul a fost uimit să audă cum ea l-a rugat să stea potolit, să se aşeze pe scaun şi să o lase să-şi prezinte numărul. „Aşezaţi-vă!”, i-a spus Dana Marchitan, o basarabeancă de 32 de ani. „Vă rog nu vă ruşinaţi! Stau oamenii serioşi pe scaun, iar dumneavoastră vă plimbaţi, nu aveţi stare”, l-a mustrat tânăra cu zâmbetul pe buze. Horia nu s-a lăsat nici el mai prejos şi a intrat în jocul Danei.

Răzvan Simion, dădacă în culise

Spectacolul se va desfăşura nu doar pe scenă, ci şi în culise. Dacă Dani Oţil a devenit „obiectivul” domnişoarelor care vin în show, mai ales după ce Brenciu a declarat că vrea să-l însoare sezonul acesta, azi vine rândul colegului său. Răzvan Simion, tatăl a doi copii şi iubitul cântăreţei Lidia Buble, se va trezi în postura de dădacă. Un concurent din Sibiu, care e unchiul a şapte copii, a venit la audiţii însoţit de doi dintre nepoţeii lui. Pentru că nu i-a putut lua pe scenă, lui Răzvan i-a revenit sarcina de a avea grijă de ei cât timp concurentul şi-a prezentat numărul. Cum are deja experienţă, Răzvan nu a fost surprins să fie întrebat de micuţi „Cât înseamnă cinci minute?” şi nici deranjat să numere împreună cu ei până la… 300.


Delia crede că a descoperit marele talent

Tot în această seară, o concurentă de numai 16 ani va fi uimită să audă cum Delia îi spune că simte că şi anul acesta „X Factor” se află în echipa ei. Scena va fi locul de desfăşurare pentru un moment aparte, susţinut de 11 adolescenţi din Bucureşti care vor să cucerească show-ul şi pe juraţi cu un număr a capella. Foarte diferită va fi prestaţia unui student de 23 de ani din Capitală, care a mizat pe un moment original de reggae. De la agricultură la muzică, aşa s-ar rezuma traseul unui puşti de numai 17 ani care va povesti la „X Factor” că îi place foarte mult să cânte pe câmp, unde îşi însoţeşte tatăl de mic. Iar o melodie al cărei nume nu poate fi difuzat pe post va isca o discuţie în contradictoriu între juraţi şi cei doi concurenţi care o interpretează.
Juriul „X Factor” e compus din Delia, Horia Brenciu şi Ştefan Bănică.

Citește în continuare
Advertisement
Lasă un comentariu

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *