Fosta soţie de premier a ajuns, sâmbătă noapte, la Spitalul de Urgenţă Floreasca cu fibrilaţie cardiacă. După nouă ore de terapie, Mioara Roman şi-a revenit, însă fiica ei, Oana, a insistat să fie internată, deşi toate paturile gratuite erau ocupate. Mutată la un spital privat, Mioara a clarificat situaţia… Internată la Spitalul Sanador pentru analize suplimentare, fosta jurnalistă în vârstă de 75 de ani este în afara oricărui pericol.
„Acum sunt bine, am depăşit momentul şi, cel mai probabil, într-o zi sau două ies din spital. Am avut probleme după ce am mâncat un preparat cu carne stricată de la magazinul din colţ. Am greşit că n-am chemat doctorul şi am făcut o fibrilaţie la inimă din cauza efortului”, a declarat Mioara Roman pentru „ring”.
A descoperit că suferă de hipertensiune La Urgenţă, Mioara a aflat despre o nouă problemă de sănătate: „De la toxiinfecţie alimentară am făcut o fibrilaţie la inimă şi cu ocazia asta am constatat că, de fapt, mi s-a instalat şi un fel de hipertensiune care ţine de vârstă, aveam tensiunea 15 cu 8”.
Întrebată de ce s-a transferat la spitalul privat, fosta soţie a lui Petre Roman a mărturisit că, deşi a fost tratată bine la Spitalul Floreasca, pentru internarea mai mult de o zi i s-a oferit doar o rezervă plătită: „Dacă trebuie să plătesc din buzunar, prefer să stau la un spital privat”.
Refuză să dea 60 de euro pe zi la stat
Scandalizată că mama ei nu e internată în paturile gratuite de la Floreasca, Oana şi-a vărsat oful pe blogul ei: „Fac un calcul, 60 de euro pe zi plus încă alte sute de lei pe medicamente. Mai bine o transfer într-un loc civilizat. Pentru că la terapie intensivă n-am văzut nicio asistentă cu mănuşi. Mama era pe pat, dezvelită şi dezbrăcată, nu i s-a pus sondă urinară, deşi nu se putea mişca. Nu m-a întrebat nimeni dacă are alte afecţiuni, doar mi s-au cerut bani pentru cazare, că altfel o trimiteau acasă. (…) La Floreasca sunt şi doctori responsabili, însă am avut o experienţă traumatizantă şi nimeni din familia mea nu se va mai întoarce vreodată acolo”.