Mircea Diaconu a făcut dezvăluiri intime despre mariajul lui. Actorul trăiește o superbă poveste de dragoste cu soția sa, Diana Lupescu. Acesta a povestit cum și-a cerut partenera în căsătorie, dar și ce a făcut cu ea abia după ce și-au unit destinele.
Ce a făcut Mircea Diaconu pentru prima oară cu soția, după căsătorie
Mircea Diaconu a făcut dezvăluiri intime despre mariajul său într-un interviu pentru Antena Stars. Actorul și soția sa formează un cuplu de peste 40 de ani, fiind admirați în toată România pentru povestea de dragoste superbă pe care o trăiesc.
Acesta a povestit că și-a întâlnit aleasa pentru prima oară în Costinești, cu ocazia unui festival de film. Au fost vrăjiți imediat unul de celălalt și au stat la discuții ore în șir, dar soarta nu i-a mai adus împreună până în toamnă, după ce actorul a apelat la o veche prietenă pentru a obține numărul Dianei Lupescu.
Cum și-a cunoscut Mircea Diaconu soția
”Mă întâlnisem cu ea vara când era singurul festival de film, în anii 80. În Costinești. Am avut de prezentat un film. Am stat de seara până dimineața. Am stat să mănânc ceva. Au fost mai mulți, inclusiv ea. Am rămas amândoi. Am pălăvrăgit de viață, cum vorbesc doi oameni. Atât.
Dimineața la 3 am plecat. A venit toamna și mă întâlnesc cu o critică de film și am întrebat-o ce număr de telefon avea Diana Lupescu. M-am dus acasă și l-am ținut minte dintr-o singură spunere. Stăteam acasă, casa mea pe care o am și astăzi”, a declarat actorul la Antena Stars.
Mircea Diaconu a făcut dezvăluiri intime despre mariajul lui. Imediat după ce a primit numărul Dianei Lupescu, actorul a decis să o sune fără să stea pe gânduri pe femeia ce urma să îi devină soție. Cei doi s-au întâlnit în Bacău, la o cafea, la doar câteva ore distanță.
Cum a cerut-o Mircea Diaconu în căsătorie pe Diana Lupescu
La aceeași întâlnire, el a cerut-o în căsătorie, iar Diana i-a răspuns afirmativ. O lună mai târziu, Mircea Diaconu și aleasa lui se căsătoreau într-o comună din Argeș și petreceau luna de miere la Sinaia, unde închiriaseră o cabană. Cei doi au împreună o fată și un băiat, Ana și Victor. Actorul a povestit că prima oară când și-a ținut de mână soția a fost după căsătorie.
”Și am dat telefon seara, nu vorbisem de vara trecută. I-am spus că s-ar putea să trec prin Bacău și am întrebat-o dacă îmi dă și mie o cafea. Ea mi-a zis da și am sunat la gară, dar ceva mă împingea. Nu aveam niciun plan și am aflat că la 6 pleca trenul. La 9 am ajuns la Bacău. Am dat telefon și i-am zis că am ajuns.
Mi-a spus cum să urc la apartamentul ei. Era singură acasă, mama era la serviciu. Mi-a făcut cafeaua în bucătărie, am mers într-o mică sufragerie. Fără să am un plan, din nou, am întrebat-o dacă aș cere-o în cașatorie ce mi-ar zice. După 2, 3 secunde mi-a spus că ar fi de acord. Seara am plecat cu avionul, am băut cafeaua iar… de atunci încoace, bem mereu cafeaua împreună.
Și am mai întrebat-o o dată și am stabilit că peste o lună ne căsătorim. Noi ne-am ținut de mână pentru prima dată după ce ne-am căsătorit.”, a adăugat Mircea Diaconu.