back to top
Bine ai venit pe Ziarul Ring
Știri exclusive din Sport, Actualitate și Monden
vineri, decembrie 27, 2024

Mioara Roman, ÎNGRIJORATĂ PENTRU OANA: „Resursele sunt pe SFÂRŞITE. Sper să o ajute Petre”

Distribuiți

 Întrucât mezina se pregăteşte să devină mămică, Mioara Roman susţine că misiunea ei a ajuns la sfârşit, dar o nelinişteşte totuşi un aspect: banii. Oana şi Marius formează un cuplu de mai bine de nouă luni, iar vestea că vor deveni părinţi la începutul anului viitor nu numai că i-a bucurat pe amândoi, dar a stârnit şi multe reacţii din partea apropiaţilor.

Mama vedetei, Mioara Roman, ne-a dezvăluit că acest copil îi dă putere să meargă mai departe. „Sunt aşa de bucuroasă! Era ultima mea dorinţă, cu asta mi-am încheiat misiunea. Cu fiicele mele am o relaţie foarte bună şi de acolo îmi vine puterea. Abia aştept să nască, să îl ţin în braţe. Acum, Oana nu numai că e fericită, dar a căpătat o lumină pe faţă, o linişte, o văd împăcată cu ea”, a declarat Mioara Roman.

„Nu avem bani sau averi”

Cu toate că pe plan sentimental îi merge strună, nu se poate spune acelaşi lucru şi despre planul profesional. După încheierea contractului cu Kanal D, Oana nu mai are alte angajamente, iar resursele financiare par să se apropie de sfârşit, după cum susţine Mioara Roman: „Un copil necesită multe cheltuieli, dar, în acelaşi timp, are nevoie şi de afecţiune! Oana e harnică şi va face ea rost de bani. La televizor nu o să mai apară. Sper că totuşi îşi va găsi de lucru cât mai curând, dar cu criza asta… Şi-a luat salariul pe ultimele două luni, mai are ceva pus deoparte, dar… şi resursele alea se termină! Eu nu am cum să o ajut, să sperăm că o ajută Petre, vom vedea. Noi nu avem bani sau averi, oricum statutul de persoană publică ne-a adus numai dezavantaje”.

„Îmi place de el”

În privinţa lui Marius, bărbatul cu care Oana va avea un copil, Mioara are numai cuvinte de laudă. „Ce dacă Marius e şomer?! În România, lumea bună e şomeră. El nu se dă deoparte când vine vorba de muncă. Îmi place de el că are bun-simţ, se vede că o iubeşte pe Oana, e respectuos şi bucuros că va deveni tătic. Se vor descurca ei, eu am crescut-o pe Oana în condiţiile în care nu era nici lapte”, a adăugat Mioara Roman.

„Acest copil este foarte dorit. Abia aştept să îl învăţ tot ce ştiu eu.”MIOARA ROMAN

„După ce o să nasc, voi face şi nunta.” OANA ROMAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte articole

Alte articole