back to top
Bine ai venit pe Ziarul Ring
Știri exclusive din Sport, Actualitate și Monden
luni, decembrie 23, 2024

Ministerul Educaţiei PUNE LA ZID serialul fenomen Suleyman Magnificul!

Distribuiți

Doru Dumitrescu, inspector general în Ministerul Educaţiei, ne spune că serialul pe care îl vizionează milioane de români este o mizerie din punct de vedere al istoriei. Acesta consideră că denaturările grosolane din asemenea filme induc confuzie totală în mintea oamenilor.

Un reprezentant al conducerii Ministerului Educaţiei a criticat dur falsurile istorice care apar în filmele şi serialele de largă audienţă, care induc confuzie în mintea oamenilor. Un exemplu în acest sens a fost şi „Suleyman Magnificul”, despre care acesta spune că „este o mizerie şi o jale adâncă din punct de vedere istoric”. „Sunt nişte denaturări uriaşe acolo, de la modul în care sunt îmbrăcaţi şi sultanul, şi toate domniţele de pe acolo la conţinutul istoric, până la relaţiile dintre Imperiul Otoman şi Ţările Române. Asta chiar dacă istoriografia otomană are un cu totul alt punct de vedere la ora actuală faţă de cea română privind relaţiile dintre turci şi români. Disputele istorice sunt una, dar ceea ce prezintă filmul acela la care se uită milioane de români e alta. Viaţa în sine a lui Hurrem este ireală, originea ei este aiurea prezentată. A fost o sclavă, dar nu i se ştie foarte bine originea, ei o fac rusoaică, nici pomeneală. În cel mai rău caz, a fost ucraineancă. Probabil a fost ruteană, din zona care a fost anexată ulterior Ucrainei. Modul în care sunt îmbrăcate femeile este fals. Îmbrăcămintea sultanului şi a sultanelor din film este din perioada sfârşitului sec. al XVII-lea spre sec. al XVIII-lea, aşa-numita epocă a lalelelor, or, acţiunea se petrece la jumătatea sec. al XVI -lea. Suleyman a trăit între 1520 şi 1566”, ne-a spus Doru Dumitrescu, inspector general în Ministerul Educaţiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte articole

Alte articole