back to top
Bine ai venit pe Ziarul Ring
Știri exclusive din Sport, Actualitate și Monden
vineri, decembrie 13, 2024

Micul dejun de 700 de calorii care ajută la scăderea în greutate

Distribuiți

Studii recente au arătat că, în loc să numărăm în mod obsesiv caloriile, este de preferat să mâncăm mai mult dimineaţa şi mai puţin seara, arderile fiind mult mai rapide în timpul zilei.

Conform unui studiu realizat de Daniela Jakubowicz, profesor doctor la Universitatea din Tel Aviv, pierderea în greutate este strâns legată de orele la care mâncăm. Pentru studiu au fost recrutate 74 de femei supraponderale, unele dintre ele obeze, care au fost împărţite în două grupuri. Astfel, primul grup a consumat la micul dejun 700 de calorii pe bază de proteine şi carbohidraţi, 500 de calorii la prânz şi doar 200 seara. Celălalt grup a avut o alimentaţie normală, cu un mic dejun frugal şi o cină bogată în calorii. Rezultatele nu au întârziat să apară. În trei luni, primul grup a slăbit în medie 8,5 kg, în timp ce al doilea, numai 5 kg.

Masa de dimineaţă te scapă şi de centimetrii în plus

Acelaşi studiu a evidenţiat şi faptul că micul dejun bogat în calorii a condus, în cazul femeilor care au ales micul dejun bazat de proteine şi carbohidraţi, la subţierea taliei cu cinci centimetri faţă de cele care au mâncat mai mult seara. Un amănunt foarte important, primul grup a mărturisit că a avut o poftă de mâncare mai redusă pe timpul zilei faţă de celălalt grup. „A trece peste masa de dimineaţa este ca şi cum ai construi o casă fără fundaţie. Micul dejun este obligatoriu pentru ca metabolismul să ardă grăsimile, altfel veţi fi tentaţi să consumaţi mai mult seara”, au declarat specialiştii care au întocmit studiul.

În ce constă micul dejun de 700 de calorii

  • Două felii de pâine integrală
  • O cutie mică de ton în apă (nu în ulei)
  • Un pahar de lapte degresat
  • O salată dintr-o jumătate de roşie, mozzarella şi busuioc
  • O ceaşcă de cafea
  • O ciocolată cu lapte mică (scade depunerea carbohidraţilor pe parcursul zilei)

„Ceea ce omul pierde cel mai repede la o cură de slăbire este răbdarea.”, HELMUT SCHMIDT
https://www.ziarulring.ro:80/stiri/sanatate/241014/2014/Micul-dejun-de-700-de-calorii-care-ajuta-la-scaderea-in-greutate?utm_source=divahair.ro&utm_campaign=Diva+Hair&utm_medium=web_

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte articole

Alte articole