back to top
Bine ai venit pe Ziarul Ring
Știri exclusive din Sport, Actualitate și Monden
sâmbătă, decembrie 21, 2024

Maria Constantin, despre cele mai grele momente din viața ei. ”Am avut nopți când doream să nu mă mai trezesc!”

Distribuiți

Frumoasa Maria Constantin a vorbit deschis despre problemele cu care s-a confruntat la viața ei. Cântăreața de muzică populară și-a amintit de perioada care a urmat imediat după divorțul de Marcel Toader, când depresia o pândea la orice pas.

Maria Constantin a vorbit despre momentele grele din viața ei

Artista care a fost la un pas de depresie consideră că atunci când doi oameni se separă greşeala este undeva la mijloc. „Eu consider că în momentul în care doi oameni se despart, amândoi, mai mult sau mai puţin, sunt de vină. Cred că am ajuns la o vârstă în care sunt matură şi m-am aşezat psihic, chiar dacă am trecut prin greutăţi. Trebuie să accepţi şi să înţelegi persoana de lângă tine, să spui nu când e „nu”, să îţi spui punctul de vedere”.

“Au fost şi oameni care nu au avut încredere că voi ajunge aici. Am trecut peste asta şi am încercat să îmi îndeplinesc visul. Am avut foarte multe nopţi în care îmi doream să nu mă mai trezesc, plângeam. Sunt momente în viaţă când trebuie să te întăreşti, că altfel cazi. Este foarte greu, pentru că meseria noastră este extrem de solicitantă”, a povestit solista la Antena Stars.

Maria Constantin a vorbit despre momentele grele din viața ei

Maria Constantin nu a participat la înmormântarea lui Marcel Toader

Relația dintre Maria Constantin și Marcel Toader s-a sfârșit urât. El a acuzat-o pe ea că l-a înșelat, iar scandalul care a urmat a ținut primele pagini ale ziarelor de scandal mult timp. Marce Toader a decedat la ceva timp după divorțul de Maria Constantin.

Mortea lui a fost una fulgerătoare și a avut loc în timp ce fostul sportiv se afla în vizită la un prieten. A scăpat telefonul în timp ce se afla la masă, apoi a picat cu capul pe masă și a fost mort. Maria Constantin nu a fost la înmormântarea fostului său soț, însă a trimis o coroană frumoasă de flori.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte articole

Alte articole