ZiarulRing

16-iun.2024

ULTIMA ORĂ

ALTE CATEGORII

LOVITURĂ de teatru în cazul „ELODIA”. Pe Cioacă l-au arestat… într-un ALT DOSAR. Vezi DE CE ex-poliţistul ar putea fi pus, azi, în… LIBERTATE

SURPRIZA SURPRIZELOR în dosarul „Elodia”! Ar putea fi pus Cioacă, azi, în libertate? Noi am aflat şi prezentăm în „ring” ce „lovitură de maestru” pregăteşte avocata Vasii: un document-bombă a cărui nulitate absolută ar putea face ca, azi, fostul poliţist SĂ FIE… LIBER.

Avatar

Publicat

pe

SURPRIZA SURPRIZELOR în dosarul „Elodia”! Ar putea fi pus Cioacă, azi, în libertate? Noi am aflat şi prezentăm în „ring” ce „lovitură de maestru” pregăteşte avocata Vasii: un document-bombă a cărui nulitate absolută ar putea face ca, azi, fostul poliţist SĂ FIE… LIBER.

În sfârşit, a venit şi ziua apelului în cazul „Cioacă-Elodia”! Faţă în faţă, sub balanţa justiţiei, vor sta, azi, acuzarea şi apărarea: pe de o parte, procuratura şi familia Ghinescu şi, de cealaltă parte, Cioacă şi avocata acestuia. Dacă apelul se va judeca azi sau la un alt termen, rămâne de văzut. Centrul atenţiei constă însă într-o posibilă punere în libertate a celui care, de peste şase ani, susţine că nu a omorât-o pe Elodia şi că procurorii nu au căutat-o pe soţia sa ca… persoană în viaţă.

„Vom susţine la acest termen şi revocarea măsurii arestării preventive”

Pe lângă motivele de apel (vezi documentul), avocata Vasii va depune, azi, la Curtea de Apel, şi o „bombă” procedurală, respectiv, motivele de revocare a măsurii de arestare preventivă a lui Cristian Cioacă. Care va fi, concret, motivaţia avocatei Maria Vasii în această solicitare de revocare a arestării clientului său, curioşii o vor afla în instanţă sau… după finalizarea şedinţei de judecată.

Temeiul acestei posibile puneri în libertate a lui Cioacă îl constituie însă o încheiere de şedinţă a Curţii de Apel Piteşti, care a constatat temeinicia arestării lui Cioacă într-un… alt dosar. Ca şi cum, efectiv, Cioacă ar fi arestat într-o… altă cauză.

„Vom susţine la acest termen şi revocarea măsurii arestării preventive având în vedere că hotărârea (n.r. – hotărârea prin care instanţa de apel a constatat legalitatea şi temeinicia arestării preventive a lui Cristian Cioacă) a fost pronunţată într-un alt dosar (n.r. – Dosarul nr. 1527/46/2013, un dosar intermediar al prelungirii arestării preventive), aceasta echivalând cu lipsa oricărui temei în baza căruia să mai fie justificată arestarea în Dosarul 1252/109/2013 în care clientul meu este judecat în apel”, spune avocata Maria Vasii.

Advertisement

Încă o dovadă de „copy-paste” în judecarea lui Cioacă?

„Numărul dosarului în care s-a verificat legalitatea şi temeinicia arestării clientului meu trebuia indicat corect. Numărul corect al dosarului este 1252/109/2013 (n.r. – nu 1527/46/2013). Indicarea greşită a numărului unui dosar nu poate fi considerată eroare materială (n.r. – adăugarea sau omisiunea unei litere, a unei cifre, a unui semn de puctuaţie, adică aspecte care nu pot avea urmări juridice), aşa cum este definită eroarea materială în art. 195 CPP. Numărul unui dosar reprezintă un element definitoriu pentru judecarea unei cauze şi, sub nicio formă, nu se poate spune că nu are consecinţe juridice. Mai degrabă putem vorbi în acest caz că numărul (n.r. – numărul de dosar greşit indicat ) a fost preluat copy/paste. Şi asta nu arată o neglijenţă cât este o dovadă că este lipsit de judecată. Pentru că, luându-se cu copy/paste, este încălcat dreptul clientului meu de a avea parte de o judecată efectivă. Bănuim că aşa au luat prin copy/paste şi din rechizitoriu. Puteţi chiar să titraţi în ziarul dvs: «ovada concretă că judecarea lui Cristian Cioacă se face prin metoda copy-paste!». Şi aici judecătorii au luat cu copy/paste numărul dintr-un dosar anterior, aşa cum judecătorul de la fond a luat prin copy/paste din rechizitoriu. Aşa că totul se reduce la a îmbrăca într-o aparentă formă de legalitate nişte decizii date anterior”, spune avocata Maria Vasii, care susţine că acest fapt „nu arată atât o neglijenţă, cât modul cum clientului meu (n.r. – Cristian Cioacă) i se încalcă dreptul de a avea parte de o judecată efectivă”.

Una peste alta, potrivit avocatei Vasii, „greşeala” judecătorilor ar duce la nulitatea absolută a măsurii şi, deci, la punerea în libertate a lui Cioacă. De îndată. Ce s-ar putea întâmpla… după apel Practic, după apel, dosarul „Cioacă-Elodia” s-ar putea afla în faţa uneia dintre următoarele ipoteze de lucru. Judecătoarele pot admite sau respinge, parţial sau în totalitate, cele patru apeluri formulate. Dacă cel puţin unul dintre apeluri va fi respins, automat, dosarul va ajunge la Curtea Supremă, în recurs. Ar fi aproape imposibil ca recursul să nu aibă loc mai devreme sau mai târziu.

La polul opus, dacă judecătoarele admit apelul lui Cioacă, ar putea exista patru variante posibile (n.r. – le aflaţi pe ziarulring.ro), de la casare cu rejudecare la Curtea de Apel la casare cu trimitere la tribunal sau chiar la… procuratură. În aproape toate aceste cazuri, de asemenea, Cioacă ar putea fi pus în libertate… de îndată. Prima variantă: trimiterea dosarului la prima instanţă.

Cu Cioacă în… libertate

„Cea mai rezonabilă soluţie ar fi ca instanţa să admită apelul clientului meu şi să desfinţeze în întregime hotărârea primei instanţe pentru că a fost pronunţată o hotărâre de condamnare în lipsa unei cercetări judecătoreşti, având în vedere că au fost refuzate (n.r. – respinse, fără a se motiva respingerea) toate probele solicitate de noi. În aceste condiţii, soluţia ar fi de desfinţare a hotărârii şi de trimitere a dosarului pentru rejudecare la primă instanţă. Anulându-se hotărârea pentru nelegalitate, arestarea preventivă nu mai are temei şi, atunci, restituirea se face obligatoriu cu punerea în libertate”, spune avocata Vasii.

A doua variantă: rejudecarea dosarului la Curtea de Apel. Cu Cioacă în… libertate

Advertisement

„O a doua ipoteză ar fi admiterea apelului clientului meu, desfiinţarea hotărârii şi reţinerea cauzei pentru rejudecarea pe fond, la Curtea de Apel Piteşti. Şi, atunci, instanţa de apel poate să administreze ea probe. Admiţând apelul pentru netemeinicie, în aceste condiţii, judecătorii oricum vor vedea că arestarea preventivă nu mai este justificată, şi pot să dispună la fel, continuarea judecării cu clientul meu în libertate”, mai arată avocata lui Cioacă.

O a treia variată: rejudecarea la Curtea de Apel, cu Cioacă în stare de… arest

„O a treia variantă/ipoteză de lucru poate fi admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii pentru netemeinicie şi administrarea de probe de către instanţa de apel cu menţinerea stării de arest. Sperăm ca aceasta să nu fie o opţiune”, precizează, de asemenea, avocata Vasii.

A patra variantă: trimiterea dosarului la Parchet. Cu Cioacă… în libertate

„A patra opţiune/variantă ar fi admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii primei instanţe şi, văzând că instanţa nu a fost legal sesizată, să dispună trimiterea cauzei direct la parchet pentru continuarea şi efectuarea în condiţii de legalitate a urmăririi penale. Şi aceasta ar putea fi o soluţie credibilă, legală, rezonabilă, având în vedere că noi am invocat în faţa primei instanţe efectuarea unor acte de urmărire fără să fim încunoştinţaţi legal, ceea ce, potrivit legii, atrage anularea acestor acte şi refacerea urmăririi penale”, explică avocata.

A cincea variantă: respingerea apelului. Ar urma… recursul

„O a cincea variantă ar fi respingerea apelului, ceea ce ar fi o soluţie total greşită şi nelegală”, crede Maria Vasii, apărătoarea lui Cioacă. În acestă a cincea variantă, fără doar şi poate că urmează… recursul.

Advertisement

Citește în continuare
Advertisement
Lasă un comentariu

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *