Anul acesta, foarte multe familii au optat pentru excursii în Laponia, de dragul celor mici. Însă, există și în România destinații care îi vor cuceri pe copii tăi din prima.
Zimbrăria Bucșani este o adevărată oază de relaxare
Sărbătorile de iarnă reprezintă una dintre cele mai frumoase perioade din an. Familiile cu copii profită din plin de vacanțelor celor mici, așa că planifică escapade în destinații de vis.
Pentru cei care nu vor să arunce o mică avere pe excursiile din Laponia, trebuie să știe că există că există o locație minunată chiar la noi în țară. Aici, cei mici, dar și cei mari au ocazia să vadă animale de-a dreptul fermecătoare.
Localitatea Bucșani, căci despre ea este vorba, adăpostește una dintre cele mai cunoscute zimbrării din țară. Aici se află 35 de exemplare de zimbri, unici în România. Numele tuturor exemplarelor începe cu ”ro” pentru a fi mai ușor de reținut, dar și pentru a păstra identitatea națională.
Cei care vor să ajungă să viziteze localitatea Bocșani, trebuie să știe că există numeroase variante de cazare în zonă. Chiar în apropiere de zimbrărie se află o cabană cu patru camere administrată de Ocolul silvic Bucșani.
Cum se ajunge la una dintre cele mai frumoase zimbrării din țară
Fiecare cameră a cabanei are 2 paturi, o bucătărie complet echipată și o baie comună. De asemenea, în curte se află un chioș și un grătar. În ceea ce privește vizitarea stric a zimbrăriei, accesul se face pe baza unui bilet cumpărat direct de la locație.
Biletul costă 6 lei de persoană, iar timpul pe care îl puteți petrece acolo este nelimitat. Ba mai mult, a fost amenajat și un foișor de unde pot fi admirați toți zimbri în timp ce se joacă pe cele 162 hectare de pădure.
Zimbrăria din Bucșani se află la doar 80 de kilometri de București și la 30 de kilometri de Târgoviște. În această zonă, cel mai facil este de ajuns cu mașina personală. Zimbrăria este cu totul și cu totul specială, mai ales că timp de 169 de ani, în România nu a mai existat niciun zimbru.
Ultimul zimbru a dispărut în 1970. De atunci, astfel de exemplare cu fost din ce în ce mai rare și aproape că se ajunse la extincția lor. Însă, acum, zimbri pot fi admirați în adevărata lor splendoare în Bucșani.
Zimbrăria de la Bucșani nu este singura de România. Țara noastră mai are încă trei zimbrării în Hațeg, în Neamț și în Brașov. Zimbrăria din Bucșani are 18 zimbri aduși din țară și alte câteva exemplare aduse special din străinătate.
Scopul unei astfel de zimbrării este acela de a ajuta animalele să se adapteze vieții la câmpie, dar și să perpetueze rasa.