ZiarulRing

20-mai2024

ULTIMA ORĂ

LIFE/INEDIT

Locul din România adorat de turiști toamna. E considerat un colț de rai: ”Te încarcă cu energie”

Avatar

Publicat

pe

Un loc din România a devenit preferatul turiștilor, atât vara, cât și toamna. Atrage anual sute de persoane, din toate culturile țării. Iar ofertele din zonă sunt și ele unele cât se parte de atractive.

Locul din România adorat de turiști toamna

Unde se află acest loc din România și ce are atât de special? Este vorba despre Clisura Dunării. Locul este considerat un colț de rai și nu e de mirare. Cei care ajung aici se pot bucura de plimbări cu barca, dar și de peisaje spectaculoase.

Iar cei dornici de mișcare pot să facă drumeții. Ca să nu mai vorbim și de mâncarea extrem de delicioasă din zonă. Nu contează că este vară sau toamnă, acest loc din România este mereu pe lista anumitor români când vine vorba de vacanță.

Unii turiști le-au povestit celor de la observatornews.ro că se încarcă cu energie de fiecare dată când ajung aici. De asemenea, zona este și ea una spectaculoasă și nu poate fi comparată cu altceva.

„Este o bogăţie energetică enormă şi este frumos. Aer, apă, pământ, toate astea te încarcă cu energie. E o zonă deosebit de frumoasă. Avem Dunărea, avem muntele, ne bucurăm de fiecare dată când avem timp să venim. Cel puţin să mâncăm dacă nu avem timp să stăm”, au spus turiștii, despre Clisura Dunării.

Turiștii care ajung aici pot face o mulțime de lucruri

La rândul lor hotelierii din acest loc din România confirmă faptul că toamna este destul de aglomerată. Oamenii caută relaxare, dar și distracție, iar aici le găsesc pe toate.

Advertisement

„Suntem obişnuiţi ca luna septembrie să fie o lună de vară. Oamenii vin să se relaxeze, dacă până acum au venit la distracţie, la voie bună, la petrecere, acum încep să vină turiştii pentru relaxare”, a dezvăluit un hotelier de la Clisura Dunări, pentru observatornews.ro.

Aceeași persoană a recunoscut că gradul de ocupare din weekend a fost de 100%. Turiștii se bucură de piscină, unde apa este caldă. De asemenea, vremea a fost și ea una cât se poate de frumoasă, așa că mulți au profitat din plin.

Inclusiv turiștii care au copii aleg acest loc din România. Există activități, dar și diferite locuri de vizitat. Iar toate acestea contribuie la o vacanță perfectă, atât în perioada verii cât și toamna.

Citește în continuare
Advertisement
Lasă un comentariu

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *