În distribuția filmelor și serialelor se strecoară frecvent, pe lângă actorii cu patalama, vedete fără studii în domeniu, pe post de “guest-star”. Unora le place atât de mult, încât repetă experiența. Iată câțiva dintre actorii de conjunctură din showbizul nostru și care sun domeniile pentru care ei au studiat, de fapt, în tinerețe.
Oana Zăvoranu nu este actriță cu acte, dar reușește să ajungă la sufletul publicului. Este absolventă de Drept, dar cel mai bine se simte în lumina reflectoarelor, pe platourile de filmare. A apărut în filmul “Modigliani”, dar și în telenovele precum “Numai iubirea” sau “Păcatele Evei”. În prezent, poate fi urmărită în serialul “Sacrificiul”, difuzat la Antena 1.
Smiley e cântăreț, compozitor, producător, prezentator TV, dar are în palmares și câteva filme – “Oh, Ramona”, “#Selfie”, “Un film simplu”, “Cu un pas înainte”.
“Am făcut un film întreg cu Simplu, îmi plac filmele în general, sunt superpasionat de filme, dacă există ocazii, de ce nu? Adică nu sunt vreun actor sau ceva… În «Cu un pas înainte» am avut ocazia să joc cu unii dintre cei mai mari actori români: Oana Pellea, Răzvan Vasilescu, Victor Rebengiuc, tot castul este unul senzațional. Oricum, meseria asta de actor, de artist, de cântăreț, producător, compozitor, cumva se fură. Trebuie să fii atent, să vezi despre ce e vorba. Sunt departe de a fi actor”, ne-a explicat Smiley. Artistul este absolvent de ASE, specializarea Comerț.
Andreea Marin are la bază Informatica, este om de televiziune, dar a acceptat și ofertele primite de-a lungul timpului de a juca în diverse filme. A apărut în “Ho Ho Ho 2: O loterie de familie” și “A Beautiful Life/ O viață minunată”.
Teo Trandafir e absolventă a Facultății de Limbi și Literaturi Străine, dar este cunoscută dintotdeauna ca prezentatoare TV. Ea a fost invitat special în sezonul al doilea al serialului “Pariu cu viața”, în care a jucat rolul unei polițiste.
Mihaela Rădulescu a urmat pentru trei ani Academia de Educație Fizică și Sport, dar a făcut carieră în televiziune. Diva, care de ani buni locuiește la Monaco, are și câteva apariții în filme de lungmetraj, semn că i-a surâs ipostaza de actriță. Ea a fost distribuită în peliculele “Fall Down Dead”, “#Selfie”, “Legături bolnăvicioase” și “15”.
Printre superstarurile de la Hollywood s-au strecurat licențiați în Drept, Literatură sau Psihologie
Gerard Butler a studiat Dreptul la Universitatea din Glasgow, ba a și profesat în cadrul unei firme de avocatură o vreme, dar pasiunea pentru actorie a fost mai puternică până la urmă…
Emma Watson, Hermione din “Harry Potter”, a studiat Literatura la una dintre universitățile americane. În plus, este instructor de yoga și meditație.
Natalie Portman este licențiată în Psihologie la Harvard. Cu toate acestea, notorietatea și-a câștigat-o ca actriță. Are în palmares chiar și un Oscar, luat în 2010, pentru rolul din “Lebăda neagră”.
Hugh Grant a studiat Literatura Engleză la Universitatea Oxford, însă pasiunea pentru actorie l-a ținut departe de o carieră la catedră. A debutat în cinematografie în 1982, la 22 de ani.