În Europa se găsește un lac roz care i-a impresionat pe turiștii străini. Dacă astfel de locații sunt des întâlnite în țări precum Australia ori Mexic, iată că și pe continentul nostru putem să ne bucurăm de ele.
Lacul roz din Europa care i-a înnebunit pe turiștii străini
Unde a află lacul roz din Europa? Nu e deloc dificil să ajungi aici cu avionul, din România. Lacul este situat în afara orașului Torrevieja din Costa Blanca, Laguna Salada de Torrevieja, Spania.
Este cunoscut sub numele de Laguna Rosa și în realitate este un lac sărat roz, întins pe o suprafață de 1400 de hectare. Cum de are o culoare atât de deosebită acest lac din Europa?
Potrivit The Sun, nuanța neobișnuită este cauzată de halobacterii (un microorganism) și de Dunaliella salina (un tip de algă), care sunt ambele de culoare roz în mod natural și eliberează un pigment în apă.
Trebuie menționat însă că nuanța lacului se poate schimba. Astfel contează modul în care lumina soarelui se oglindește în apă, dar și condițiile meteorologice. Astfel, cei care vor să vadă acest lac roz din Europa ar fi bine să ajungă în zona în perioada iunie-octombrie.
Înotul în lac este interzis
Un alt lucru interesant este că pentru fiecare litru de apă din lac, există aproximativ 350 de grame de sare. Ce înseamnă acest lucru? Că oricine poate să plutească în apă.
Totodată, la sfârșitul lunii august și începutul lunii septembrie, lacul roz din Europa găzduiește, de asemenea, un stol de flamingo, care folosesc lacul în timpul sezonului de reproducere. Ce mai trebuie să știi despre acest loc din Europa?
Laguna Salada de Torrevieja se află la o oră de mers cu mașina din Alicante sau la 20 de minute de la orașul stațiune Torrevieja. Deși lacul este protejat de un gard metalic, există mai multe deschideri prin care vizitatorii pot intra.
Pe de altă parte, potrivit bloggerilor de călătorie, înotul în lac este interzis. Iar cei surprinși în zonă pot fi și amendați dacă ajung acolo. Chiar și așa, asta nu schimbă cu nimic frumusețea zonei.
“Un loc magic, mai ales dacă îl comparăm cu albastrul din La Mata”, “Este minunat să poți vedea laguna sărată din Torrevieja datorită culorilor sale”, sunt doar o parte dintre părerile turiștilor despre acest loc, pe TripAdvisor.