Sinonim al opulenței, golful este un must-have pentru cei care ating un anumit statut sau un anumit prag al contului din bancă, astfel că devine hobby-ul preferat al oamenilor de afaceri, bancherilor și, după cum bine știm, al șefilor de stat. Însă oamenii de știință vin cu vești proaste pentru împătimiții acestui sport exclusivist.
Un studiu recent, realizat la Universitatea din Michigan (Statele Unite), a relevat că golful este asociat cu un risc de trei ori mai mare de a dezvolta scleroză laterală amiotrofică – o boală devastatoare cu evoluție fulminantă și final tragic – în rândul bărbaților.
Scleroza laterală amiotrofică (SLA) este o afecțiune neurodegenerativă progresivă și se caracterizează printr-o pierdere sau reducere a numărului de celule nervoase ale creierului și măduvei spinării, denumite neuroni motori. Prin urmare, creierul îşi pierde capacitatea de a controla activitatea ţesuturilor fibroase, care, nemaifiind active, încep să se atrofieze şi să se contracteze. Pacienții resimt mai întâi slăbiciune, o scădere progresivă a forţei musculare de la nivelul feţei, toracelui, abdomenului şi membrelor, care duc apoi la diverse paralizii, imposibilitatea de a te mișca, de a vorbi, de a înghiți sau chiar de a respira.
Boală fără leac
Deși a apărut pentru prima dată cu 150 de ani în urmă, până în prezent oamenii de știință nu au reușit să descopere niciun tratament pentru starea neurodegenerativă progresivă, fatală, și nici cauzele nu sunt pe deplin cunoscute. Însă dovezile științifice sugerează că atât genetica, deși într-o mai mică măsură, cât mai ales mediul joacă un rol în degenerarea neuronilor motori și în dezvoltarea SLA.
Tot mai multe cercetări continuă să descopere rolul insidios al contaminanților de mediu în dezvoltarea bolilor neurodegenerative. Este și preocuparea echipei de cercetare de la Facultatea de Medicină a Universității din Michigan, după ce niveluri ridicate de pesticide și substanțe cancerigene au fost găsite în sângele pacienților cu scleroză laterală amiotrofică.
Citește articolul integral aici.