ZiarulRing

21-iul.2024

ULTIMA ORĂ

ALTE CATEGORII

Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române: n-ai carte, ai dictatori

Avatar

Publicat

pe

Vă propun, aici, o șuetă extraordinară despre cărți, scris (inclusiv cu stiloul) și citit în compania unui om drag, emblemă a spațiului cultural universal: dascălul (ați prins, sper, conotația) Ioan-Aurel Pop. Poftiți într-o călătorie-privilegiu!

Prima carte citită: „Muc cel Mic”

Primul laptop: în 1991, după o vizită în SUA

Cei mai îndrăgiți scriitori: Socrate, Voltaire, Eminescu…

Jurnalul: Nu ezit să vă întreb încă de la început, stimate domnule Ioan-Aurel Pop: ce vă mai amintiți despre prima carte citită? Care este povestea primei lecturi? Până unde coboară firul acestei amintiri prețioase?

– Ioan-Aurel Pop: Este greu de răspuns, din mai multe motive. Memoria vârstelor fragede este plină de neprevăzut. Din prima carte „citită” îmi aduc aminte numai de imagini, scene de poveste frumos ilustrată. Cred că era vorba de „Muc cel Mic” de Wilhelm Hauff. Dar cartea de care-mi amintesc clar și sigur este Abecedarul. M-am uitat năucit la el zile în șir, mai ales după ce am aflat că mama bunicii mele nu-i zicea Abecedar, ci Bucoavnă (nu conținea litere, ci buchii), ca toți românii de demult. Mi s-a părut mirific să pui literă lângă literă, adică semn lângă semn și să iasă cuvinte, iar cuvintele să denumească oameni, animale, păsări, arbori, lucruri, idei… De aceea, am rămas fascinat până azi de limbi, de limbaje, de formele de comunicare. Și, evident, am rămas robul cărților de tot felul.   

Advertisement

Jocul cu cărțile

– Când ați descoperit că lectura, cititul vă pot deschide nenumărate și inestimabile porți spre cunoaștere? Ce activități ați sacrificat pentru a suplimenta timpul acordat lecturii?

– Lectura a devenit pentru mine calea de evadare în universuri paralele, iar faptul s-a petrecut, cred, pe la 9-10 ani. Orice om, fiecare în felul lui, recreează lumea, își face o lume sau lumi noi, de obicei, mai bune decât cea reală. În copilăria mea, nu prea se călătorea departe, eventual până la București, în capitală, ceea ce părea o altă lume în sine. Călătoriile le făceam cu ajutorul lecturilor de proză, poezie, dramaturgie. Nu pot să spun că nu mi-am trăit copilăria prin joc. Ai mei erau oameni obișnuiți și știau – fără s-o spună direct – că iubirea și înțelepciunea copilului sunt jocul, vorba lui Blaga. Dar de la o vreme, am început să mă joc cu cărțile, să percep jocul ca lectură. Așa că, de pe la 10-12 ani, nu a trecut nicio zi fără să citesc beletristică, măcar seara. La fel fac și astăzi. Târziu mi-am dat seama că cititul ne umanizează, ne ajută să pricepem ce este lumea, ne face adaptați pentru viață, ne deșteaptă și ne civilizează.     

Citește articolul integral aici.

Citește în continuare
Advertisement
Lasă un comentariu

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *