back to top
Bine ai venit pe Ziarul Ring
Știri exclusive din Sport, Actualitate și Monden
vineri, decembrie 20, 2024

Introducerea uniformelor școlare obligatorii, în varianta PSD: copiii, îmbrăcați și încălțați de stat

Distribuiți

După ce liderul AUR, George Simion, a propus ca toți elevii să fie obligați să poarte uniformă școlară până la terminarea liceului „pentru creșterea siguranței în unitățile de învățământ”, un alt deputat, de această dată social-democrat, vine cu o propunere similară, dar cu un scop diferit: „reducerea abandonului școlar”. Concret, uniforma ar putea deveni obligatorie, la solicitarea directorilor unităților de învățământ, iar elevii vor primi în mod gratuit atât obiectele vestimentare, cât și încălțămintea care face parte din această uniformă școlară, potrivit unui proiect de lege pus în dezbatere la Parlament. 

Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023 a fost pusă în dezbatere, miercuri, la Senat, de deputatul PSD Iulian Alexandru Badea, și vizează introducerea dreptului elevilor de a beneficia în mod gratuit de uniformă școlară. 

Mai mult, uniforma școlară ar deveni obligatorie, dar nu în toate școlile și liceele, ci la cererea conducerii unităților de învățământ. 

„Pentru asigurarea bunei desfășurări a cursurilor și activităților desfășurate în unitățile de învățământ preuniversitar și în toate spațiile educației și formării profesionale, conducerea unităților de învățământ poate solicita utilizarea obligatorie a uniformei școlare”, stipulează proiectul de lege pus zilele trecute pe masa senatorilor. 

Citește articolul integral aici.

Iuliana Dima
Iuliana Dima
Redactor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte articole

Alte articole