back to top
Bine ai venit pe Ziarul Ring
Știri exclusive din Sport, Actualitate și Monden
vineri, decembrie 6, 2024

Incredibilul secret al Mihaelei Radulescu

Distribuiți

A divorţat sau nu Mihaela de primul soţ? El spune că nu ştie dacă divorţul s-a pronunţat, aruncând asupra divei posibile acuzaţii care ar putea-o trimite după gratii. Mihaela se abţine de la orice comentarii şi anunţă, din senin, că pleacă din România. Curioşi să găsim dovada divorţului (sau absenţa acesteia!) dintre foştii soţi Rădulescu, am răscolit arhivele judecătoriei şi, spre surprinderea noastră, am dat peste un document care demonstrează că, de fapt, magistraţii au respins, în 1991, cererea de divorţ a lui Bogdan de Mihaela!

Se adânceşte misterul din jurul divorţului Mihaelei de primul soţ. Un document din 1991, descoperit de reporterii „ring”, scoate la lumină un secret păstrat până acum de ambii soţi: instanţa nu a fost de acord, în urmă cu exact 18 ani, să îi despartă.

Au început divorţul la revoluţie

Bogdan Rădulescu a introdus actele de divorţ pe 31 octombrie 1989, la circa 10 luni după ce se căsătorise cu Mihaela, pe atunci în vârstă de 19 ani. Bărbatul a cerut desfacerea căsătoriei din vina exclusivă a ei, pe motiv că „pârâta nu avea afecţiune faţă de el, pleca şi venea când dorea din domiciliul conjugal, nu contribuia în niciun mod la menajul comun”, se arată în sentinţa intrată în posesia ziarului „ring”.

I-a cerut de atunci să renunţe la nume

Interesant este faptul că, în cererea de divorţ din 1989, Bogdan Rădulescu a solicitat ca Mihaela să renunţe la numele său şi să-şi reia numele de Ţiganu. Exact acelaşi lucru vrea fostul său soţ şi acum, motivând că Mihaela nu i-a cerut dreptul să se folosească de numele său. Procesul ar fi trebuit să se desfăşoare rapid, însă a fost suspendat temporar din cauza revoluţiei, fiind reluat abia în septembrie 1990.

Divorţ ratat

Pentru că nici Mihaela, nici Bogdan nu s-au prezentat la termenele stabilite de instanţă, în şedinţa publică din 28 mai 1991, judecătorii au respins acţiunea de divorţ intentată de Bogdan Rădulescu ca fiind neîntemeiată. Aşadar, cei doi au rămas căsătoriţi. Probabil, ulterior, Mihaela a băgat divorţ, reuşind să redevină o femeie liberă pentru a se putea mărita cu Ştefan Bănică jr. De altfel, conform legii, ea nu s-ar fi putut recăsători dacă nu ar fi prezentat la Starea Civilă o copie după sentinţa de divorţ prin care s-a despărţit legal de Bogdan.

Avocatul Mihaelei: „Să caute singur sentinţa la arhivă!”

Vâlva creată în jurul primului divorţ al vedetei Antenei 1 a fost provocată de procesul pe care Bogdan Rădulescu i l-a intentat Mihaelei, în urmă cu o lună, lucru anunţat în premieră de ziarul „ring”. Acesta a dat-o în judecată şi îi cere să demonstreze în baza căror documente îi foloseşte numele, cu atât mai mult cu cât el pretinde că nici măcar nu ştie când au divorţat. Avocatul Mihaelei, Iancu Toader, a declarat că la primul termen al procesului va depune la dosar toate probele care să demonstreze faptul că vedeta a divorţat legal de primul soţ. „Acţiunea intentată de domnul Rădulescu este ridicolă. Noi vom solicita instanţei să-i recomande să caute singur sentinţa de divorţ la arhivă, dacă a pierdut-o”, a precizat Toader. Dacă judecătorii îi vor da câştig de cauză lui Bogdan Rădulescu, Mihaela ar putea fi obligată să renunţe la numele Rădulescu.

Răduleasca a vrut partaj la două luni după nuntă!

Un alt fapt curios care reiese din dosarul de divorţ intentat de Bogdan Rădulescu în 1989 este că Mihaela a formulat o cerere de partaj încă din 16 ianuarie ’89, adică la nici două luni după ce ei s-au căsătorit. Potrivit specialiştilor în Drept, astfel de solicitări se fac atunci când una din părţi vrea să-şi protejeze averea, în eventualitatea unui divorţ. Solicitarea Mihaelei a fost însă respinsă de magistraţii Judecătoriei Sectorului 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte articole

Alte articole