Dumitru Dragomir a oferit noi povești interesante la „Max Profețiile lui Mitică”. Dincolo Gigi Becali a fost printre subiectele discutate. Fostul președinte al LPF, pus la punct de patronul FCSB.
Dumitru Dragomir, nou episod cu Gigi Becali în prim plan: „Și-a pus mâinile la urechi”
Dumitru Dragomir a drăcuit în direct și și-a adus aminte cum a reacționat patronul FCSB într-o situație asemănătoare: „Bă, i-am zis o dată, eram cu el la palat și și-a pus mâinile la urechi: ‘Băi Mitică, te rog, nu mai vorbi’. Nici prostii. Știi că eu…”, s-a scuzat „Don Corleone”.
Sunt mai colorat așa și din două faze nu există să nu spun ceva să te fac să zâmbești. Nu, la Gigi gata!”, a spus clar și răspicat fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal.
Gigi Becali nu mai suportă înjurăturile și corecteză pe toți cei din jurul său care mai sar calul din când în când. Credința a devenit singura preocupare a patronului FCSB și nu mai face rabat de la asta, așa cum tot Dragomir a mai povestit la „Max Profețiile lui Mitică”.
Dumitru Dragomir, despre Gigi Becali: „La el acum poți să-i faci orice, numai să nu înjuri”
Dumitru Dragomir a mai povestit în cadrul unei alte emisiuni cum reacționează Gigi Becali atunci când cineva folosește cuvinte obscene: „Extraordinar! La el acum poți să-i faci orice, numai să nu înjuri, să nu vorbești despre dogme. Să nu înjuri înjurături urâte.
Cu mine am asistat, s-a ridicat și a plecat. S-a dus și s-a întors și a zis că ‘dacă mai înjuri de Paști, Dumnezei, nu mai vorbesc cu tine. Sau când te liniștești vin, vorbesc cu tine’”.
„Pe unii am înțeles că i-a dat și afară?”, a întrebat Horia Ivanovici, fiind completat din nou de „Oracolul” FANATIK: „Nu, pleacă el și când te liniștești se întoarce. El n-ar spune un cuvânt urât și dacă-l bați”.
„Eu înjuram la el în palat ca la ușa cortului”. „Băi Mitică, te rog eu din sufletul meu”
Dumitru Dragomir a povestit un alt episod în care a primit un răspuns similar de la Gigi Becali: „Dacă vorbești o prostie cu el la masă și îi e jenă să îți zică, se ridică și pleacă. Vine peste 10 minute.
Dacă nu îi e jenă se uită la tine urât și trebuie să încetezi. Eu înjuram la el în palat ca la ușa cortului și am pățit-o. M-a auzit o dată, m-a auzit de două ori…
‘Băi Mitică, te rog eu din sufletul meu, nu vreau să mai aud înjurături’. ‘Păi tu nu mai înjuri?’. Eu?! De ani de zile’. Și nu înjură. Ține minte ce spun”.