back to top
Bine ai venit pe Ziarul Ring
Știri exclusive din Sport, Actualitate și Monden
miercuri, noiembrie 20, 2024

După un început de sezon slab, Genoa îl numește antrenor pe Patrick Vieira

Distribuiți

Genoa l-a numit antrenor pe fostul căpitan al lui Arsenal, Patrick Vieira (48 de ani), a anunţat miercuri clubul din Serie A.

Patrick Vieira antreneaza, de astazi, clubul Italian Genoa

Francezul a fost șomer de când s-a despărțit de formația franceză din Ligue 1, Strasbourg, în iulie 2024. Anterior el conduse-se clubul Crystal Palace, in Premier League. Genoa, ce plutește deasupra retrogradarii (locul 17), are un început de sezon caracterizat drept “extrem de slab” (doar 10 puncte). Astfel, clubul Italian l-a concediat marți pe antrenorul Alberto Gilardino.

Bornele atinse de Patrick Vieira in cariera de antrenor

După retragerea din activitatea de jucător, Vieira a preluat, in 2013, conducerea echipei de tineret a lui Manchester City, cunoscută sub numele de Elite Development Squad. În ianuarie 2016, a fost numit antrenor principal al echipei din Major League Soccer, New York City FC, unde a activat până în iunie 2018. Apoi, in iunie 2018, Vieira a preluat conducerea echipei franceze OGC Nice. A fost demis în decembrie 2020, după o serie de cinci înfrângeri consecutive și eliminarea din faza grupelor Europa League. Urmatoarea oprire, Premier League. În iulie 2023, Vieira a preluat conducerea echipei franceze RC Strasbourg. Contractul său a fost reziliat de comun acord în iulie 2024.

Lucruri inedite din cariera de jucător a lui Patrick Vieira

Patrick Vieira, unul dintre cei mai emblematici mijlocași defensivi din istoria fotbalului, a avut o carieră de jucător plină de momente unice și impresionante. El debuteaza la Cannes, la doar 17 ani,

în 1993. La 19 ani, a devenit căpitan al echipei, o realizare impresionantă pentru un jucător atât de tânăr. În 1995, Vieira semneaza cu AC Milan, marcand unul dintre cele mai neasteptate transferuri ale epocii. Totusi, perioada sa la clubul italian a fost dezamăgitoare. A jucat doar două meciuri în Serie A, experiența constituindu-se intr-un punct de cotitură ce l-a motivat să-și demonstreze valoarea. În 1996, Arsène Wenger l-a adus la Arsenal, echipa unde Vieira a devenit o legendă. Sub conducerea sa, ca mijlocaș central și căpitan, Arsenal a câștigat titlul de Premier League în 2003-2004 fără nicio înfrângere, devenind cunoscuți drept „Invincibilii”. In acea perioada, Veira si Roy Keane au dezvoltat o rivalitate epica. Disputa lor din tunelul stadionului Highbury, înaintea unui meci Arsenal – Manchester United în 2005, rămâne legendară. După plecarea de la Arsenal, Vieira a jucat pentru Juventus și Inter Milano. La Inter, a făcut parte din echipa care a câștigat tripla istorică (Serie A, Cupa Italiei și Liga Campionilor) în sezonul 2009-2010. Totodata, Vieira a fost parte integrantă a echipei Franței care a câștigat Cupa Mondială, in 1998, (intrand din postura de rezervă în finală împotriva Braziliei) si Euro 2000.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte articole

Alte articole