back to top
Bine ai venit pe Ziarul Ring
Știri exclusive din Sport, Actualitate și Monden
miercuri, decembrie 25, 2024

Gabi Răduţă: „Valentin Costache e cel mai bun la U 17 şi nu a fost convocat la Naţională”

Distribuiți

Echipele de juniori ale lui Dinamo merg ceas la toate grupele, A, B şi C. La cele trei niveluri de vârstă, formaţiile sunt ca şi calificate pentru faza naţională, unde grupa a doua de vârstă a ieşit campioană naţională anul trecut, iar juniorii mari au terminat pe locul 3.

Cu toate acestea, la recentul Turneu de Elită Under 17, unde naţionala a fost învinsă în toate cele trei partide, nu a fost convocat decât un dinamovist, Vlad Gîsă, iar Valentin Costache, perla „câinilor”, a fost lăsat acasă.

Naţionala U 17 a ratat calificarea la Campionatul European după un turneu în care a fost învinsă, pe rând, de Slovenia, Norvegia şi Anglia. Deşi, la această grupă de vârstă, Dinamo a fost campioană anul trecut, iar acum e din nou în fruntea clasamentului, Bogdan Vintilă, selecţionerul echipei Under 17, nu s-a sinchisit să convoace decât un jucător „alb-roşu”, Vlad Gîsă, şi asta chiar pe ultima sută de metri. Mirarea şefului Centrului de Copii şi Juniori al lui Dinamo, Gabi Răduţă, este cu atât mai mare cu cât unul dintre cei mai buni juniori la această vârstă, dacă nu chiar cel mai bun, Valentin Costache, a fost lăsat acasă.

Ciuca bătăilor

În acest răstimp, când România era ciuca bătăilor la Turneul de Elită, Costache a bătut de unul singur Steaua în campionatul zonal, înscriind două goluri în meciul care a consemnat victoria cu 3-1 chiar în Ghencea.

„Nu ştiu cum se face selecţia la Under 17, dar nu l-au luat pe cel mai bun jucător de la această vârstă, Valentin Costache. Suntem campioni la această categorie, cred că avem cel mai bun centru de copii din ţară şi cu rezultate, dar la convocările la echipele naţionale suntem săriţi. Costache a fost luat de Flavius Stoican la echipa mare a lui Dinamo la doar 17 ani, iar la naţională nici măcar în lotul lărgit nu a fost convocat. Sunt semne de întrebare justificate pe care mi le pun”, a declarat, pentru „ring”, Gabi Răduţă.

A doua echipă a Barçei sau a Realului, exemplu pentru „câinii mici”

Valentin Costache, „perla” de doar 17 ani a lui Dinamo, a fost adus în „Groapă” în urmă cu un an, după ce a fost descoperit de antrenori la Clubul Şcolar 2. „L-am monitorizat un an de zile pe Costache, este un jucător cu multe calităţi. Îl avem la centrul nostru de un an şi Flavius Stoican ni l-a luat deja. Vrea să-l crească la echipa mare pentru că este foarte talentat. O să vedeţi în timp că am dreptate, nu cred că îl va putea depăşi cineva la vârsta lui”, a continuat şeful CCJ al lui Dinamo.

Rolul formaţiilor de juniori este de a creşte jucători pentru echipa mare, nicidecum de a obţine rezultate senzaţionale. „La echipa din liga a treia joacă toţi cei care au perspective pentru a fi luaţi la echipa mare. Nu se mizează pe rezultate, nu sunt atât de importante. Nici a doua echipă a Barcelonei sau a Realului nu stă bine în ligile inferioare din Spania, dacă e să dăm un exemplu.

Important este să crească jucători, ceea ce facem şi noi”, a încheiat fostul fotbalist.

7 antrenori sunt la echipele de juniori ale lui Dinamo.

300 de juniori are Dinamo la toate grupele de vârstă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte articole

Alte articole