Vedeta „Gabi Firea Show” (Antena 1) şi soţul ei, primarul oraşului Voluntari, Florentin Pandele, şi-au mărit, de ieri, familia cu primul lor copil, Petru David, pe care vor să îl ducă în faţa icoanei făcătoare de minuni de la Mănăstirea Pissiota, aflată la 50 de kilometri de Capitală.
Băieţelul de 3,630 kilograme şi 52 de centimetri al Gabrielei Vrânceanu Firea a venit pe lume ieri-dimineaţă, prin cezariană, la Maternitatea „Regina Maria” din Capitală. „Mama şi copilul se simt perfect, operaţia a decurs fără complicaţii, băieţelul s-a născut la termen. În câteva zile vor putea părăsi maternitatea”, a declarat dr. Nicolae Poiană, cel care a adus pe lume bebeluşul familiei Pandele. Gabriela Vrânceanu Firea (39 de ani) mai are un băiat, Tudor, cu fostul ei soţ dispărut prematur, iar Florin Pandele (51 de ani) mai are doi fii din prima căsătorie, Andrei-Ionuţ şi Bogdan.
Binecuvântat înainte de naştere
În ultima lună de sarcină, Gabriela şi Florentin au vizitat Mănăstirea Pissiota, unde stareţa Irina le-a binecuvântat fiul. Realizatoarea TV şi-a propus atunci să revină la lăcaşul sfânt după ce va naşte, în braţe cu Petru David. „Abia aşteptăm să mergem şi cu bebeluşul la această mănăstire superbă şi plină de încărcătură spirituală, unde sunt mai multe comori. Dintre ele, cea mai importantă e icoana Maicii Domnului cu Pruncul, făcătoare de minuni. Aceasta a fost pictată de Eustaţiu Stoenescu (1884-1959) cu o tehnică impresionantă: practic, în orice loc din biserică te-ai afla, ochii Maicii Domnului te privesc. Mai mult, maica stareţă – cu mare discreţie – vorbeşte despre lacrimile Maicii lui Dumnezeu. Icoana a plâns câte o săptămână, în mai multe rânduri. Aici se găseşte şi o mică icoană pictată pe lemn de Nicolae Grigorescu”.
„Mă simt bine, l-am văzut de trei ori pe cel mic până acum, îi sunt recunoscătoare medicului pentru că m-a sfătuit să fac rahianestezie. Sunt fericită!”, GABRIELA VRÂNCEANU FIREA
„Sunt foarte fericit, copilul e sănătos, e cuminte, nu plânge, am avut emoţii mari, abia aştept să-i aduc pe amândoi acasă!”
FLORENTIN PANDELE
10 este nota primită la naştere de Petru David, fiul Gabrielei Vrânceanu Firea şi a lui Florentin Pandele.
Alte articole