Izbăvit în viață în urmă cu 125 de ani, G. Călinescu, emblemă a criticii literare românești, profesor, romancier (de înaltă ținută) și politician (oportunist – cum altfel?), a avut un destin de poveste, pe care, iată, încercăm s-o cântăm iar, întru nemurire.
„Înainte să-l nască, în 19 iunie 1899, pe bebelușul Gheorghe, la spitalul bucureștean Filantropia, Maria Vișa (nu Vișan, cum apare adesea în istoriile literare) a avut o viață grea. Săracă lipită, bătută de frate, a fugit împreună cu sora ei din satul doljean Dobroteasa trecând Oltul pe o plută. Ajunsă în Capitală, a fost descoperită de funcționarul CFR Constantin Călinescu pe peronul Gării de Nord. Înduioșat, omul a angajat-o ca servitoare. În casa lui a fost însă abuzată de un tânăr bărbos, (Cos)tache Căpitănescu, fratele soției ceferistului. Presat de familie, în special de mătuși, acesta nu și-a asumat plodul, pe care, în 1906 l-a înfiat ceferistul, înainte de a muri.”
Servitoarea din casa mamei
Rândurile de mai sus, adunate la un loc de criticul și istoricul literar Paul Cernat, nu constituie scenariul vreunei telenovele sud-americane, nici pomeneală. Ele creionează, în tușe repezi, biografia celui mai important critic literar al României și a unuia dintre romancierii ei de top: G. Călinescu (atenție!, nu Gheorghe – cum era botezat de fapt -, nici George, ci pur și simplu G., așa cum el însuși a ales să fie păstrat în memoria noastră culturală). Dar să facem loc, în continuare, crochiului lui Paul Cernat: „Tache va muri sinucis în 1917, când Gheorghe devenea major. Interesant e că și părinții naturali, și cei adoptivi ai lui G., cum va semna Gheorghe toată viața, se chemau tot Constantin și Maria. Copilul a aflat abia în adolescență că maică-sa cea adevărată era servitoarea din casa mamei, ceea ce l-a marcat pentru tot restul vieții.”
Citește articolul integral aici.