Poeții creștini nu au fost prea băgați în seamă în perioada comunismului. Nume ca Radu Gyr, Vasile Militaru, Ioan Alexandru, Vasile Voiculescu și alții nu erau cunoscute publicului neavizat. În galeria lor, cu prisosință își merită locul și poetul Benone Burtescu. Un mare poet creștin care a încheiat alergarea pe pământul acesta, zilele trecute, undeva într-un colț de lume californian. L-am cunoscut în urmă cu câțiva ani, personal, deși poeziile lui erau recitate în toate bisericile evanghelice din România încă din vremea comunismului.
Expresivitatea, talentul și omenia lui Benone au izvorât parcă din vechiul nume biblic (care însemna fiu al durerii mele), o îngemănare între ,,prea durut și prea frumos”. Poetul, un fidel al crezului creștin care spune ,,și iarăși va să vie cu mărire și slavă ca să judece viii și morții a cărui împărăție nu va avea sfârșit”, a scris mult despre faptul că ,,Va reveni Isus curând”.
Metaforele și stilul original au îmbogățit o operă vastă, încă necunoscută publicului larg: ,,Pe țărmul cerului de miazănoapte,/Locuitorii stelelor așteaptă,/Corăbii pământene să sosească/Din marea tragedie omenească./Iubirea divină este exprimată corect teologic și poezia ,,Deși niciodată”: Deși nu te-am văzut niciodată,/Ci doar mi te-am închipuit umblând printre stele/Imaginea frumuseții Tale, Doamne,/O port mereu în privirile mele…/Dar dincolo de orișice minune, /Pe drumul vieții greu umblat,/Este că Tu m-ai iubit totdeauna/Deși niciodată eu n-am meritat”.
Benone Burtescu excelează în poezia de dragoste. Un eros sublim, curat, așa cum rar întâlnești la poeții contemporani. E suficient să scrii numele poetului pe YouTube și să asculți o bogăție de poezii de dragoste recitate de însuși autorul.
,,Lângă fântânile ochilor tăi” sau ,,O să te-aștept” ,,iubita mea, o să te-aștept, în poarta de iubire,/Ca noaptea înstelată ce își așteaptă luna/,tu să-mi răsai din vreo nemărginire,/cu-aceiași pași cerești dintotdeauna…/O să te-aștept cu bună dimineață/Cu somn frumos mereu o să te-aștept/Dragul de tine nu se mai dezvață/Se face dor și lacrimă în piept…”.
Bogăția de imagini apocaliptice dezvoltată în poezia lui Benone Burtescu face din el un poet grav în același timp, o gravitate și o seriozitate împletite cu speranță cum rar găsim în poezia religioasă. ,,Aud un glas de înger străfulgerând pământul/Încă puțină vreme și Domnul va veni”… Cu toate acestea, cel mai frumos, sublim și minunat, din perspectiva mea, Benone cântă jertfa de pe Golgota. Acolo, pe cruce, țintuit cu piroanele ruginite, stă Mântuitorul lumii, iar ,,om călător/omul catarg/Ce-a străbătut vâltoarea vieții/De-a-lungul, de-a-latul/Cătând un loc/În care ancora să și-o arunce/A văzut reflectate-n adânc de durere/Un Ghetsemani, o cruce/Și-a înțeles că sensul de-a birui furtuna/Este de-a-naltul”.
Poezia ,,Studiu. Pilat”, cu întrebarea arzătoare ,,De ce tocmai eu sunt Pilat?”, ne transpune în pielea personajului care s-a spălat pe mâini ,,în loc să-și spele conștiința”. Licărul de divin și responsabilitate poetul îl strigă în poezia: ,,Cercetarea ta” când spune: ,,Numele tău, curând va să se cheme,/În fața hotărârilor supreme/Căci toate câte sunt au o măsură/Tu poți fi diamant, sau poți fi zgură!”.
Marele actor Marcel Iureș își ia o clipă din timp și ne recită ,,Rege peste tine însuți”, o superbă poezie a lui Benone. Dormi în pace, suflet nobil, acum în prag de primăvară, până când poezia ta ,,Va fi o zi” să-și aibă împlinirea.
