S-a luptat mai bine de 10 ani pentru drepturile de autor ale artiştilor, dar acum spune că nu-l mai interesează subiectul. Dar nu şterge totul cu buretele şi avertizează că, dacă se va mai simţi furat, îşi va face dreptate cu mâna lui într-un mod nu tocmai paşnic. Florin Chilian nici nu iartă şi nici nu uită, ci doar aşteaptă…
Cantautorul susţine că războiul lui cu CREDIDAM-ul, instituţia până nu de mult singulară în gestionarea drepturilor de autor ale artiştilor interpreţi, s-a încheiat întrucât şi-a îndeplinit misiunea, adică şi-a ţinut promisiunea făcută unui mare actor. „Eu m-am chinut atât pentru că îi promisesem domnului Ştefan Iordache că sparg nenorocirea aia de CREDIDAM care deţine monopolul. Şi am făcut-o până la urmă. Am făcut ARAIEX, am făcut UNART, că ăsta din urmă era pentru mine important. Nu mă mai interesează”, mărturiseşte Florin Chilian. Artistul spune că funcţia de preşedinte onorific pe care o deţine în cadrul ARAIEX este chiar onorifică. „Eu, de un an jumătate, doi, m-am retras, să mai facă şi actorii, să se lege cu lanţuri, eu am o funcţie onorifică. Nu mă mai interesează, jur, mai ales cu cretinii ăştia de colegi ai mei care sunt nişte viermi ordinari. Adică eu am şapte dosare penale, ce vreţi să vă zic?! Ştiu exact cu ce fel de servicii secrete se mănâncă CREDIDAM-ul ăsta. Acolo se duc banii: la PNL, sau pe la alte partide politice, sau pe la serviciile secrete. Asta e, iar mi-i pun în cap pe ăştia!”, susţine Chilian.
E hotărât să-şi facă singur dreptate
Artistul recunoaşte însă că, deşi acum stă deoparte, mai are câteva lucruri pe care vrea să le pună la punct. „Mai am de rezolvat câteva lucruri cu banii mei furaţi. Când o să-l ştiu pe ăla care îmi fură banii, mă duc să plătesc din banii mei de la concerte sau din drepturi de autor, un racket să-i rupă gâtul şi lui, şi lui mă-sa, şi lui fii-su, şi lui nepotă-su. Că ştiu cine sunt. Eu le-am făcut pe toate astea decente, cu procese, cu discuţii… 10 ani de zile m-am bătut singur cu ei. De-acum, ştiu cine mă fură. Dacă mă mai fură, le dau bani la rackeţi. Cu 50 de euro îi rezolv”, avertizează Florin Chilian.
Îşi acuză colegii
Surprinzător, Florin Chilian consideră că şi nici colegii lui de breaslă nu sunt tocmai fără vină în ceea ce priveşte problemele legate de drepturile de autor. Explicaţia lui? Mulţi dintre ei s-au cam „inspirat” în creaţiile lor din operele altora. „Un om care îşi apără opera, care ştie că nu-i furată şi copiată, face ca mine. E munca lui. Du-te într-un atelier la un meseriaş şi fură-i ceva de acolo, o să vezi cum pleci cu ciocănele peste degete”, a declarat artistul.
„Toată lumea m-a întrebat de ce m-am dus cu capul, de ce n-am înnebunit nici măcar atunci când mi s-a făcut plângere penală că aş fi furat 200 de milioane de lei. Oamenii sunt nebuni!” – FLORIN CHILIAN
„Se bate cineva cu clasa politică din România? Că banii noştri acolo se duc…” – FLORIN CHILIAN