Nicolas Sarkozy, fost președinte francez, și Carla Bruni și-au ferit fiica de lumina reflectoarelor încă de la naștere. Giulia are opt ani și nu are voie să apară în public.
Cum arată fiica secretă pe care Nicolas Sarkozy o are cu Carla Bruni
Sarkozy se căsătorește cu Carla Bruni pe 2 februarie 2008, iar pe 19 octombrie 2011 fostul model a născut o fetiță numită Giulia, la clinica Muette din Paris. Nicolas Sarkozy este primul președinte în exercițiu în istoria Republicii franceze care a devenit tată. Născută în plin mandat prezidențial, micuța este ferită de către părinții ei încă expuși presei. În toate fotografiile în care aceasta apare pe conturile de socializare ale mamei ei, fie are chipul blurat, fie acoperit.
Paradaxol, ar spune unii, dat fiind că mama sa a făcut avere cu trupul și înfățișarea sa, fiind unul dintre cele mai apreciate modele ale tuturor timpurilor, dar și o cântăreață de succes. În plus, mulți dintre francezi sunt de părere că soția fostului șef de stat este mai populară decât acesta. Însă, în anul curent, pe 7 iunie, cu ocazia Zilei Mamei în Franța, artista a postat câteva Instastories cu Giulia, purtând masca de protecție.
Giulia nu este singurul copil al fostei prime doamne, ea cunoscând de două ori bucuria maternității. Aurelien Enthoven este fiul ei din relația cu filosoful și scriitorul Raphael Enthoven. Tânărul are deja 19 ani și e mult mai vizibil decât sora lui mai mică. De asemenea, nici Sarkozy nu este la prima experiență. El are trei fiice cu cele două foste neveste: Pierre, Jean și Louis. Are și un nepot, Solal, fiul lui Jean, născut în ianuarie 2010.
Legăturile cu România
Sarkozy s-a căsătorit în 1982 cu Marie-Dominique Culioli, fiica unui farmacist, cu care are doi copii: Pierre (1985) și Jean (1987). S-a despărțit de aceasta în anul 1996 și, după divorțul care a durat patru luni, în luna octombrie a aceluiași an, s-a căsătorit cu Cécilia Ciganer-Albeniz. Bunicul ei din partea tatălui provine dintr-o familie amestecată din țigani români. Au împreună un fiu, Louis, născut în 1997. În toamna anului 2005, Cécilia părăsește domiciliul conjugal, în urma unei relații a soțului cu Anne Fulda, jurnalistă la Le Figaro, provenind dintr-o familie de evrei originari din România.