Povestea legată de decesul milionarului Constantin Dinescu, poreclit de presa mondenă „Baronul luxului”, se va întinde pe o perioadă lungă. Carmen Alexandru, fiica nelegitimă a afaceristului cu imobiliare și colecționar de artă, a făcut plângere la Parchet și a deschis un proces.
Cazul morții controversatului milionar Constantin Dinescu este încă „în lucru” la IPJ Constanța. Surse judiciare spun că ancheta e ca și terminată fiindcă concluzia este clară. Dinescu avea probleme cardiace și a murit din cauza lor. Finalul va fi ca în cazul Răzvan Ciobanu.
Polițiștii așteaptau săptămâna trecută raportul final al IML Constanța, apoi vor clasa dosarul din cauză că moartea s-a produs din cauze naturale, după cum am aflat. Fiul milionarului nu a făcut niciun fel de intervenție juridică pentru continuarea anchetei.
În schimb, fiica nelegitimă (foto) a lui Constantin Dinescu, pe care acesta nu a recunoscut-o în acte, dar cu care avea relații apropiate, a angajat un avocat cu renume, Artin Sarchizian, și a făcut plângere prealabilă la Parchet cerând continuarea cercetărilor care să stabilească tot ce s-a întâmplat cu tatăl ei în noaptea de 8 spre 9 august, la Mamaia.
Șoferul milionarului povestise o versiune unor apropiați ai șefului său, iar după 6 zile, când Dinescu a decedat și Poliția a deschis anchetă la sesizarea Spitalului Județean, a prezentat o altă versiune. Medicii au sesizat polițiștii deoarece testul antidrog pe care i l-au făcut lui Constantin Dinescu a indicat prezența opiumului și marijuanei.