back to top
Bine ai venit pe Ziarul Ring
Știri exclusive din Sport, Actualitate și Monden
luni, decembrie 23, 2024

FIFA a decis! (II)

Distribuiți

Noul set de Reglementări intră în vigoare începând cu data de 1 aprilie 2015, după ce al 64-lea Congres FIFA, care a avut loc la Sao Paulo la data de 11 iunie 2014, l-a validat. Reglementările stabilite conţin următoarele standarde sau cerinţe minime:

– Contractul de reprezentare. În orice contract de reprezentare încheiat cu un intermediar, cluburile şi jucătorii vor specifica minimum de informaţii, cum ar fi scopul serviciilor ce urmează a fi prestate şi natura relaţiei juridice pe care o au cu intermediarul. De asemenea, principalele aspecte ale relaţiei contractuale vor fi consemnate în scris, cu minimum de detalii selecţionate (nume, durata contractului, remuneraţia, termenii generali ai plăţii, semnătura părţilor etc.) care sunt obligatorii (art. 5).

– Revelarea şi publicitatea. Noile Reglementări conţin, de asemenea, cerinţe clare în scopul realizării transparenţei în activităţile care implică intermediari. Au fost incluse cerinţe specifice referitoare la revelarea faţă de respectiva asociaţie-membru a unor aspecte (cum ar fi plăţile făcute către intermediari, contractele şi înţelegerile cu intermediarii etc.). Mai mult, asociaţiile sunt obligate să facă publice, anual, numele tuturor intermediarilor pe care i-au înregistrat. Vor fi publicate atât suma totală consolidată a remuneraţiei plătite către intermediari de către toţi jucătorii înregistraţi la o asociaţie naţională, cât şi, separat, de către fiecare dintre cluburile afiliate (art. 6).

– Plăţile către intermediari. În încercarea de a oferi o raţionalizare generală a comisioanelor plătite intermediarilor, noile Reglementări stabilesc o limită a remuneraţiei plătibile intermediarilor: 3% din venitul de bază brut convenit pentru jucător (în cazul încheierii unui contract de muncă) sau din compensaţia de transfer (în cazul perfectării unui acord de transfer). O abordare mai strictă a fost, de asemenea, încorporată cu privire la relaţia cu tranzacţiile implicând jucători minori, care interzice orice plată către intermediari (art. 7).

– Conflicte de interese (iată că şi FIFA a considerat că acestea pot să apară, trebuie cunoscute şi apoi eliminate). Conflictele de interese trebuie evitate. Totuşi, Reglementările oferă posibilitatea de a face cunoscut în scris, de către intermediar, orice conflict de interese potenţial. Numai dacă, prealabil demarării negocierilor relevante, se ajunge la un acord scris al tuturor părţilor interesate, în particular cluburile şi jucătorii, reprezentarea duală poate deveni acceptabilă (art. 8).

– Sancţiuni. Responsabilitatea de a sancţiona părţile ce încalcă prevederile aplicabile se localizează în principal la nivelul asociaţiilor naţionale (art. 9).

– Punerea în aplicare a obligaţiilor asociaţiilor. FIFA va monitoriza implementarea corespunzătoare de către asociaţii a standardelor sau cerinţelor minime menţionate mai sus în scopul asigurării conformării cu acestea (art. 10).

FIFA urmează să aprobe amendamentele necesare la statutele FIFA, ţinând seama de faptul că actualul sistem de licenţiere va fi abandonat la 1 aprilie 2015.

Iată, aşadar, cum s-a schimbat cadrul şi cum la noi „lumea” se face că nu ştie sau nu înţelege…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte articole

Alte articole