Muntenegru, Ungaria, Rusia, Armenia, Azerbaidjan, San Marino, Ucraina, Suedia, Olanda şi Islanda sunt cele 10 ţări calificate în finala Eurovision Song Contest 2014, care va avea loc sâmbătă, după ce au trecut, marţi, de semifinala 1 care s-a desfăşurat pe scena B&W Hallerna din Copenhaga. Cele 16 ţări care au evoluat în prima semifinală a Eurovision 2014, marţi, pe scena B&W Hallerna din Copenhaga, au fost în ordinea intrării în concurs: Armenia, Letonia, Estonia, Suedia, Islanda, Albania, Rusia, Azerbaidjan, Ucraina, Belgia, Republica Moldova, San Marino, Portugalia, Olanda, Muntenegru şi Ungaria. Reprezentanta Republicii Moldova, Cristina Scarlat, care a concurat cu piesa „Wild Soul”, nu a reuşit să se califice în finală. Cei 10 finalişti – desemnaţi pe baza votului telespectatorilor şi a votului unui juriu de specialitate, în egală măsură – au fost anunţaţi într-o ordine întâmplătoare. Reprezentanţii României, Paula Seling şi Ovidiu Cernăuţeanu (Ovi), vor concura în cea de-a doua semifinală a Eurovision Song Contest 2014, joi, cu piesa „Miracle”. În semifinale au drept de vot doar telespectatorii care urmăresc competiţia la televiziunile publice în ţările participante şi în ţările calificate direct în finală (Marea Britanie, Spania, Germania, Franţa, Italia şi Danemarca).
Alte articole