back to top
Bine ai venit pe Ziarul Ring
Știri exclusive din Sport, Actualitate și Monden
duminică, decembrie 22, 2024

Esca, PE FĂRAŞ la PRO? Cărmăzan ARUNCĂ BOMBA: „E ultimul «bastion» al lui Sârbu”

Distribuiți

Plecarea vedetei de la pupitrul Știrilor ProTV se vehicula încă de la retragerea lui Adrian Sârbu de la conducerea trustului MediaPro, iar acum, vestea a ajuns inclusiv la urechile Andreei Esca. Dacă, inițial, se punea problema unui transfer-bombă, acum e vorba despre o concediere și mai bombă.

Motivul pentru care Andreea Esca nu ar mai fi în grațiile actualei conduceri nu are le gătură cu performanțele ei profesionale, ci cu simplul fapt că ar fi „cel mai important om al lui Sârbu“, susține regizorul Ion Cărmăzan, apropiat al lui Adrian Sârbu.

„E jenant! Doar pentru că ai ceva cu Sârbu?!“

Mai mult, regizorul recunoaște că după plecarea lui Sârbu i-a fost imposibil să obțină un răspuns de la actualul CEO al ProTV: „I-am cerut în scris lui Aleksandras Česnavičius să-mi dea drepturile de difuzare pentru «Margo» în schimbul drepturilor pentru alte 11 filme ale mele. Am primit un telefon de la o secretară care mi-a spus să mă înscriu în audiență. I-am spus să-i transmită că-l bag… înțelegi tu unde. Cred că-l interesează alte lucruri, să-l bage pe Sârbu la pușcărie, să dea afară oamenii lui Sârbu, iar acum am înțeles că o dă afară pe Andreea Esca pentru că e ultimul «bastion» al lui Sârbu. Mi se pare absolut jenant. De ce? Doar pentru că ai ceva cu Sârbu?! De aici a început «telenovela» cu Sârbu“.

Andreea Esca: „Am contract pe termen nedeterminat“

Contactată de „ring“, Andreea Esca a mărturisit, ușor crispată, că știa deja: „Este o bârfă care a apărut de vreo două-trei zile, pornită de la cu totul altceva. N-are nicio legătură cu adevărul. Nu știu cine are interes să facă glume nesărate, deci nu știu ce să spun mai mult. Oamenii aceștia (noii șefi – n.r.) sunt foarte în regulă, foarte, foarte OK, deci nu are nicio legătură cu adevărul. Am contract pe termen nedeterminat, deci nu se pune problema, chiar nu se pune absolut deloc, ce să spun… Sunt tot felul de oameni care n-au treabă și inventează și ei lucruri, nu știu ce să spun, că nu mă pricep“.

La scurt timp după ce le-a predat americanilor ștafeta MediaPro, Adrian Sârbu a intrat în atenția procurorilor pentru evaziune fiscală, pe baza probelor oferite chiar de foștii lui parteneri de afaceri.

La solicitarea „ring“, PR-ul Știrilor ProTV, Andreea Alecu, a precizat: „Andreea Esca rămâne la locul ei, nu va pleca nicăieri! Informația e falsă!“.

20 de ani au trecut de când Andreea Esca a inaugurat Știrile ProTV pe 1 decembrie 1995.

„De 20 de ani, sunt obișnuită cu toate variantele.“, ANDREEA ESCA


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte articole

Alte articole