Un articol din vechiul statut al elevului a fost eliminat de Ministerul Educației, făcându-se astfel un prim pas către introducerea uniformelor școlare în sistemul preuniversitar, la solicitarea unităților de învățământ, așa cum prevede un proiect de modificare legislativă deja depus la Senat.
Inițial se acceptase cerința elevilor de a fi lăsați să meargă la școală fără restricții vestimentare, dar dacă s-ar fi acceptat respectiva prevedere în noul statut al elevului, ar fi blocat inițiativa legislativă prin care se dorește reintroducerea uniformelor. S-ar putea accesa și fonduri europene pentru plata uniformelor școlare pe care ar urma să le primească elevii. Vechea prevedere din statut ar fi făcut ca inițiativa de modificare legislativă să fie inutilă.
Din septembrie, elevii se vor duce la școală îmbrăcați „decent”. Nu se definește exact ce ar presupune codul vestimentar care va fi impus de fiecare unitate de învățământ, ci doar s-a eliminat din statutul elevului un fragment dintr-un articol, astfel încât elevii nu vor mai fi lăsați să intre în școală dacă nu sunt îmbrăcați adecvat.
Proiectul de reintroducere a uniformelor școlare, la 34 de ani după ce s-a renunțat la ele, a fost depus la Senat, inițiatorul fiind Badea Iulian-Alexandru, deputat PSD. Dacă se va vota în Parlament și va fi promulgat de președinte, va completa Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, școlile urmând să solicite utilizarea uniformelor școlare care să fie acordate gratuit elevilor.
Citește articolul integral aici.