back to top
Bine ai venit pe Ziarul Ring
Știri exclusive din Sport, Actualitate și Monden
vineri, decembrie 13, 2024

Elena Udrea, șocată după ce a pățit la tribunal. Cum se apără: ‘Nici dacă o omoram pe Kovesi nu se întâmpla asta’

Distribuiți

Marți a fost zi de foc pentru Elena Udrea, Ioana Băsescu și alte patru persoane vizate în dosarul campaniei lui Traian Băsescu din 2009, fiind ultimul termen al procesului. DNA au cerut pedepse dure pentru fostul ministru, de cel puțin 12 ani, și pentru fiica cea mare a fostului șef de stat, de până la 15 ani. Presa a scris, televiziunile au dat, iar în urmă cu câteva momente și Udrea a comentat, clarificând unele aspecte în acest sens.

DNA cere pedepse dure pentru Elena Udrea și Ioana Băsescu în dosarul finanţării campaniei electorale a lui Traian Basescu. Fostul ministru a făcut adăugiri

Elena Udrea a participat marți la ultimul termen din procesul finanțării campaniei electorale a lui Traian Băsescu din 2009. Procurorii DNA au cerut în fața judecătorului o pedeapsă îndreptată spre maximum în cazul fostului ministru, adică spre 12 ani, pentru două fapte de instigare și pentru patru fapte de spălare de bani.

Dacă este să ne uităm la celălalt nume sonor din acest dosar, Ioana Băsescu, în acest caz, procurorii au solicitat din partea judecătorului o pedeapsă înclinată de asemenea spre maximum, una care ar putea ajunge la 15 ani de închisoare, pentru fapte de delapidare.

La o zi distanță, Udrea a revenit cu un punct de vedere pe pagina sa de Facebook. Aceasta a susținut că acuzațiile se referă nu la campania din 2009 de alegere a lui Băsescu, procurorii amestecând intenționat situațiile pentru a-l implica și pe fostul șef de stat, ci la campania privind referendumul pentru parlament unicameral și reducerea numărului de parlamentari la 300, desfășurat în aceeași perioadă. Ce spune despre pedepse și bani?

„Oare Kovesi nu e la fel de beneficiară?”

„Cateva consideratii despre termenul de ieri din dosarul in care sunt acuzata alaturi de Ioana Basescu si alte 4 persoane. A fost ultimul termen, cel in care si procurorul si avocatii au pus concluzii. Prima consideratie, acuzatiile se refera nu la campania electorala din 2009 de alegere a presedintelui Traian Basescu, asa cum gresit se spune, pentru ca procurorii au amestecat intentionat lucrurile, ca sa il implice pe fostul Presedinte ci la CAMPANIA PRIVIND REFERENDUMUL PENTRU PARLAMENT UNICAMERAL SI REDUCEREA NUMARULUI DE PARLAMENTARI LA 300!!!!!, desfasurat in aceeasi perioada cu alegerile prezidentiale.

Aici, intrebarea pe care am pus-o instantei, argumentat cu prevederile Constitutiei si ale Legii Referendumului, a fost cine este beneficiarul sumelor de bani care fac obiectul acuzatiei, cu care s-au platit panouri pe care era scris “Vino si tu la Referendum”????

A doua consideratie este referitoare la pedepsele spre maximul prevazut de lege, pe care procuroarea de sedinta le-a propus in ceea ce ma priveste pe mine, spre 12 ani!!!!!! Si pe Ioana, spre 15 ani!!!!!!!!! Deci nimeni nu a luat niciun ban, nici macar nu s-a platit ceva pentru candidatul Traian Basescu, ci s-au platit panouri de informare cu privire la Referendum si cu indemnul catre cetateni la a participa la votul pe acest subiect de interes national, pe care l-am aratat mai sus ca fiind tema consultarii populare din 2009.

Si atunci, o intrebare pentru oamenii normali, care presupun ca mai exista in tara asta: cum sa ceri pentru implicarea in sustinerea unui Referendum, mai ales cu o astfel de tema, pedepse mai mari decat pentru omor, viol, pedofilie, trafic de droguri de mare risc etc.???? Cred ca daca o omoram pe Kovesi, cea care a vizat personal acest Rechizitoriu in 2017, aveam sanse la o solicitare de pedeapsa mai mica din partea DNA.

P.S. Daca prin absurd, beneficiarul panourilor cu mesaj privind Referendumul ar fi Traian Basescu, asa cum zic procurorii Bulancea si Kovesi, oare ea, care astepta cu infrigurare in sufrageria lui Oprea sa castige Traian Basescu alegerile, ca sa o mentina in functia de Procuror General si apoi sa o puna sefa DNA, nu e la fel de beneficiara?”, a scris Elena Udrea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte articole

Alte articole