Gina Pistol este una dintre cele mai populare vedete din România, iar relația cu Smiley i-a adus multe aprecieri din partea publicului. Cei doi sunt un cuplu sudat și iubit, iar în ultima perioadă se afișează des împreună.
El e fratele secret al Ginei Pistol. Prezentatoarea Asia Express ascunde o dramă din familie
Chiar dacă la început au ținut relația ascunsă, acum arată public cât de mult se iubesc. Însă, cu toate acestea, puțini sunt cei care știu că viața Ginei Pistol nu a fost una ușoară. Aceasta provine dintr-o familie modestă din județul Teleorman. Astfel, după absolvirea Școlii de Arte și Meserii, aceasta s-a angajat ca vânzătoare la un chioșc din Roșiorii de Vede, dar drama cea mare a apărut pe când avea numai șase ani, iar părinții ei au divorțat.
În plus, ea a fost nevoită se ocupe de fratele ei mai mic, pe nume Paul, pe care îl iubește foarte mult.
„Avem o relaţie foarte frumoasă. Îmi iubesc familia foarte mult. Am făcut şi aş face orice pentru fratele meu, pentru cei dragi. Încă de la o vârstă foarte mică am fost stâlpul casei, mi-am asumat rolul ăsta. Se spune că nici o frunză nu cade acolo unde nu trebuie. Tot ce am experimentat în trecut m-a făcut omul care sunt acum. Iar pentru asta nu pot decât să fiu recunoscătoare”, spunea vedeta în urmă cu ceva vreme, potrivit libertateapentrufemei.
A avut relații cu bărbați celebri
Însă venirea sa în București avea să-i schimbe complet viața. Aceasta a reușit să se angajeze la un magazin de lux, vizitat de multe persoane publice, iar de aici și până la apariția în revista Playboy a fost doar un pas. Apoi, Gina Pistol s-a impus pe piață ca vedetă făcându-și o carieră în televiziune. Aceasta prezintă emisiunile de succes ale Antena 1, precum Chefi la Cuțite și Asia Express. În trecut, fostul iepuraș Playoby a avut relații cu bărbați celebri, însă niciuna nu s-a concretizat. În prezent, locuiește cu Smiley și probabil așteaptă ziua în care va fi condusă la altar, dar nu de tatăl ei.
„Cea mai mare greşeală pe care o fac părinţii când divorţează este că nu renunţă la orgolii. Pentru mine, cuvântul «tată» nu înseamnă nimic. Tata ne-a iubit mult pe mine şi pe fratele meu. După divorţ, s-a mai rupt de noi. S-a recăsătorit şi are doi băieţi. Pentru mine, familia e ceva frumos. Îmi doresc mult lucrul acesta”, menționa Gina pentru click.ro.