Elena Ionescu a fost una dintre cele mai bune concurente de la Survivor România, de altfel care a și câștigat emisiunea, dar și o mare surpriză pentru fani.
Durerea din sufletul Elenei Ionescu
Artista a dovedit multă tărie de caracter și a adus multe puncte echipei sale, cu toate că colegii săi Faimoși au jignit-o de multe ori și au propus-o de trei ori pentru eliminare.
Dar publicul a iubit-o și a susținut-o. Cu puțin timp însă înainte de a pleca în Republica Dominicană, acolo unde s-a filmat reality show-ul ”Survivor Rmânia”, Elena Ionescu a dat un interviu în care a povestit că, sub zâmbetul și optimsmul afișate, se ascunde o viață întreagă de sacrificii și momente dramatice prin care a trecut.
Astfel, Elena Ionescu a povestit că are o relație foarte apropiată cu părinții ei, fiind și cei care au susținut-o din toate punctele de vedere, încă din perioada copilăriei, pentru a-și cnstrui o carieră muzicală solidă. Astfel, artista a mărturisit că, pentru a lansa un album și pentru a filma un videoclip, tatăl ei a s-a văzut nevoit să renunțe la serviciu și să se pensioneze anticipat, pentru a-i finanța proiectul muzical.
Momentul care a marcat-o profund
“Mama mea mergea foarte des cu mine la festivaluri, prin țară! Încă de la grădiniță cântam, lumea îmi spunea că am talent, așa că am început să câștig concursuri. Mama a fost persoana care mi-a fost mereu alături, mergea cu mine peste tot, iar tata a fost susținătorul meu financiar. Tata s-a pensionat anticipat, tot pentru mine, să pot finanța un album și un videoclip, acum 20 de ani. Și-a sacrificat jobul la acel moment”, a spus artista.
Elena Ionescu a mai povestit că, din momentul în care mama sa a primit un diagnostic crunt, în urma căruia a necesitat o intervenție chirurgicală dificilă, a trăit un real coșmar. Acum totul este bine, însă experiența a marcat-o profund.
“În urmă cu doi ani mama a suferit o operație pe creier, avea șanse minime de supraviețuire. Însă Dumnezeu a făcut o minune! A văzut moartea cu ochii, era inconștientă, nu mai știa să facă nimic. A avut o tumoră pe creier, care a tot recidivat, creștea haotic, pe artere principale. Mama avea stări de dezechilibru. A fost traumatizant pentru mine”, a adaugat Elena Ionescu.
Elena Ionescu s-a născut la data de 17 mai 1988 în Caracal. Ea este o cântăreață română, fostă elevă la Colegiul Național „Ioniță Asan” din Caracal, orașul ei natal. Elena Ionescu a frecventat cursurile școlii populare de artă locale (secții de canto și teatru) și în prezent își continuă studiile artistice cu profesori de canto și instructori de dans din București.