back to top
Bine ai venit pe Ziarul Ring
Știri exclusive din Sport, Actualitate și Monden
duminică, noiembrie 10, 2024

Drama Mirabelei Dauer cu care a trăit toată viața. Ce o macină pe cântăreață

Distribuiți

Viața i-a dat multe lovituri, dar asta nu a doborât-o pe Mirabela Dauer, din contră, a făcut-o mai puternică. La un moment dat, a vrut să se călugărească, însă s-a răzgândit. Deși a declarat că nu dezamăgirile ar fi împrins-o să lase muzica ușoară pentru a fi mai aproape de Dumnezeu, în centrul sufletului ei, sigur un regret care o macină ar exista: nu și-a văzut fiul de 20 de ani.

Drama fără sfârșit. Mirabela Dauer, 9 ani ruptă-n bătaie. Fiul i-a întors spatele

Mirabela Dauer a fost căsătorită de două ori. Primul mariaj a fost la 18 ani, cu Willi Dauer, cel de la care a păstrat numele, declarând, cu umor, că s-a măritat pentru a putea ieși din casă, la petreceri. Al doilea a fost cu Traian Popovici, regizor TVR, de care solista s-a separat în urma scandalurilor repetate:

„Am luat bătaie chiar și cu fierul de călcat, după care mi-a promis că mă omoară. A fost cel mai nefericit mariaj al meu”, a declarat cântăreața.

La divorț, bărbatul a susținut că și-a surprins soția înșelându-l cu un chitarist, în timp ce se afla pe Litoral pentru un concert. El a adus și martori la proces, influențând instanța ca fiul lor, Dan Alexandru, cunoscut drept ”Nanu”, pe atunci de doi ani, să rămână în grija lui.

Mirabela Dauer și fiul Alexandru

„Tatăl meu a paralizat din cauza asta. El îl adora pe Nanu. Când mi-au luat copilul și a văzut ce tristă eram, atâta tristețe a adunat în el încât s-a întors cu fața la perete și a murit”, dezvăluia artista, care susține că i-a plătit pensia alimentară fiului ei până când acesta a împlinit 18 ani.

„Nu vreau să agit apele”

Au trecut mulți ani de atunci, Nanu are acum 43 de ani, dar durerea a rămas. Mirabela Dauer a făcut mărturisiri emoționante în interviul acordat Iulianei Marciuc, pe 15 septembrie, pentru emisiunea ”Destine ca-n filme”, difuzată pe TVR2.

„Am fost și voi fi toată viața mea alături de el, cu sufletul și cu gândul, dar nu vreau să agit apele”, a declarat solista.

Anul trecut, vedeta mărturisea că fiul ei a abandonat-o în totalitate și refuză să-i vorbească:

„Nu eu sunt în posibilitatea asta, poate că el, vreodată în viaţa lui, cât oi mai fi eu pe pământul ăsta, o să îşi dea seama că el a greşit vizavi de mine şi că tot ce a fost în viaţa lui, a fost o minciună. E făcut din mine, din sufletul meu, este un om deştept”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte articole

Alte articole