back to top
Bine ai venit pe Ziarul Ring
Știri exclusive din Sport, Actualitate și Monden
sâmbătă, decembrie 21, 2024

Drama lui Florin Busuioc. De ce nu mai vrea să audă de el propriul fiu: ”Are dreptate să fie supărat!”

Distribuiți

Florin Busuioc a făcut foarte multe sacrificii pentru a ajunge un mare actor pe scena teatrului. El spune că a renunțat chiar și la familia sa, iar ulterior, când a vrut să reia legătura cu propriul fiu, acesta nu a mai vrut să audă de el.

Fiul lui Florin Busuioc nu a mai vrut să audă de el

Florin Busuioc a mărturisit că nu s-a gândit niciodată că va ajunge în televiziune, visul său fiind acela de a deveni un mare actor pe scena teatrului. Pentru acest vis, Busu a fost nevoit să sacrifice foarte multe lucruri de-a lungul vieții.

„Mi-am lăsat familia şi nu regret. Pentru că dacă n-o lăsam, n-aş fi fost astăzi aici, pentru că se împiedicau cariera şi devenirea mea de condiţia de a fi acolo, în familie. Anume visul meu de-a ajunge pe o scenă de teatru din Bucureşti, actor recunoscut – nu mă gândeam atunci la televiziune, că nu exista. În anii ’90, când eram încă la Piatra Neamţ şi am făcut o familie acolo, n-aş fi crezut că o să ajung în televiziune, mă gândeam la teatru. Şi mi-am lăsat familia aceea cu copil, ca să-mi văd de treaba mea. Deci nu regret cumva! Îmi pare rău, mă simt vinovat, mă simt foarte vinovat, recunosc, dar nu regret!”, a declarat Florin Busuioc pentru OK TV Online.

Actorul a precizat că la un moment dat a încercat să reia legătura cu fiul său, însă acesta nu a vrut să audă de el. Ulterior, băiatul i-a scris, astfel că Busu ar putea fi din nou alături de copilul lui.

„Am făcut nişte gesturi, au fost refuzate, la un moment dat. Acum chiar mi-a scris fi-miu un mesaj: Am fost un copil, am fost un prost. Hai să facem o… Şi probabil că o să ne reconectăm şi o să fie bine. Am mai avut nişte încercări, au eşuat, mă rog, n-are importanţă. Mă simt vinovat, dar nu regret”, mai spus vedeta de la Pro TV.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte articole

Alte articole