În 11 februarie 2024 s-au împlinit 158 de ani de la abdicarea primului cârmuitor al României, după o domnie scurtă (șapte ani), dar cât de densă în reforme și evenimente care au marcat definitiv istoria acestor pământuri!
Pentru a (re)învăța și a nu uita vreodată cine suntem și ce drepturi avem, conturăm astăzi, aici, cu sprijinul profesorului Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, povestea primului domnitor al României. „Alexandru Ioan Cuza și-a început domnia la 1859, adică acum 165 de ani și a făcut cele mai importante reforme ale sale în 1864, adică acum 160 de ani. Fie și numai pentru aceste aniversări ar fi bine să ne îndreptăm gândul spre «domnul unirii». Faptele sale au străbătut timpul, principele devenind pentru mulți români un model, o personalitate situată între antecesorii de marcă”, apreciază istoricul Ioan-Aurel Pop.
Unificator, organizator, constructor
Dar să facem loc expunerii: „Alexandru Ioan Cuza a fost unificator, pentru că a obținut, în chip nesperat, recunoașterea dublei sale alegeri și apoi recunoașterea unirii și a României de către marile puteri. A fost un organizator, pentru că a desăvârșit unirea, creând toate marile instituții naționale unice. A fost un modernizator de stat, deoarece, punând în practică majoritatea punctelor programului Revoluției Române de la 1848-1849, a realizat marile sale reforme, de la cea agrară până la cea școlară și de secularizare a averilor mănăstirești până la organizarea administrativ-teritorială. A fost un constructor la propriu, pentru că a ridicat edificii unice, a făcut drumuri bune și poduri durabile”.
Citește articolul integral aici.
