back to top
Bine ai venit pe Ziarul Ring
Știri exclusive din Sport, Actualitate și Monden
marți, decembrie 24, 2024

Doctorii și personalul sanitar din structurile MApN, trimiși să învețe medicina de război

Distribuiți

Medici, asistenți medicali, farmaciști și militari salvatori vor fi instruiți în centrele de formare specializate aflate în structura Ministerului Apărării Naționale sau centre internaționale pentru a putea salva și trata pacienți „în mediu ostil și auster”, pe timpul unor acțiuni militare, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență, prin care Guvernul vrea să reglementeze medicina de război. Asistenţa medicală operaţională va fi asigurată de structuri sanitare înființate la nivelul MApN.

Proiectul de ordonanță de urgență a guvernului (OUG), pus în dezbatere pe site-ul Ministerului Sănătății, modifică și completează Legea Sănătății (L. 95/2006), defineşte asistenţa medicală operaţională, stabilind modalitatea de acordare a asistenței medicale în cazul unor operațiuni militare. 

În prezent, în România nu există o reglementare în acest domeniu, ceea ce reprezintă o vulnerabilitate majoră în cazul unor acțiuni de amploare sau pentru îndeplinirea obligațiilor asumate în cadrul NATO. Reglementarea medicinei operative „răspunde situației actuale, determinată de multitudinea acțiunilor militare desfășurate pe teritoriul național, cu implicarea unui număr mare de militari, atât români, cât și din alte țări NATO. În vederea gestionării situațiilor de boală și de accidente cu victime multiple cauzate în timpul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, se impune ca prin ordin al conducătorilor ministerelor și instituțiilor din sistemul național de apărare, ordine publică și siguranță națională să se poată aloca paturi în unitățile sanitare subordonate destinate în acest scop, pe o perioadă limitată și în funcție de amploarea acțiunilor militare”, se arată în nota de fundamentare. 

Citește articolul integral aici.

Iuliana Dima
Iuliana Dima
Redactor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte articole

Alte articole