back to top
Bine ai venit pe Ziarul Ring
Știri exclusive din Sport, Actualitate și Monden
vineri, ianuarie 3, 2025

Dialog de suflet cu etnologul Gheorghiță Ciocioi: ​​​​​​​„La nici o sută de kilometri de București intri într-o altă lume… A ctitoriilor basarabe uitate”

Distribuiți

Românii sărbătoresc la mijlocul lunii iulie 250 de ani de la aducerea moaștelor Sfântului Dimitrie Basarabov în România, prilej pentru a întrevedea smeriți, sub îndrumarea unui erudit, tainele universului minunat de pe Valea Lomului, Athosul de la Dunăre.

– Jurnalul: Bine v-am (re)găsit, stimate domnule Gheorghiță Ciocioi. Miez de vară fierbinte, iată, arșiță în cetatea lui Bucur. Cu toate acestea, deloc puține evenimentele în urbea dâmbovițeană – culturale, religioase etc. A trecut Bookfest-ul, ce a adunat zeci de mii de oameni… Urmează însă un eveniment de referință pentru locuitorii Capitalei (și nu numai): aniversarea a 250 de ani de la aducerea moaștelor Sfântului Dimitrie din Basarabi la București. Recent atrăgeați atenția că patronul spiritual al centrului politic, administrativ și cultural al românilor nu este nici măcar menționat în Enciclopedia Ortodoxiei Românești și asta în ciuda faptului că sunt prezentați în această culegere alți sfinți români, ori străini, având legătură cu spațiul dintre Carpați și Dunăre… De ce credeți că n-a fost prinsă între sfintele coperte și povestea Cuviosului Dimitrie? Oare cum de l-am trecut cu vederea într-o carte ce se vrea de căpătâi pentru Biserica Ortodoxă Română! Un fel de carte de vizită chiar…

– Gheorghiță Ciocioi: Un mare eveniment, într-adevăr, marcarea a 250 de ani de la aducerea moaștelor Sfântului Dimitrie Basarabov la București, 13 iulie 1774 rămânând o dată memorabilă pentru români. Ne încântă fiecare duminică începută sub răsunetul clopotelor de la Mitropolie, unde stă de strajă Sfântul Dimitrie, ori zilele petrecute întru adăstarea praznicului de toamnă al ocrotitorului Capitalei. Parcă lucrurile sunt întru rânduiala lor… Ceva s-a schimbat, ca să spun așa, în „profilul” urbei de când Sfântul de la Dunăre îi este ocrotitor. Iată, de acum, an de an, vom avea și o sărbătoare de vară, legată de strămutarea moaștelor Cuviosului Dimitrie de pe Lom. Privitor la enciclopedie… Fără doar și poate, o astfel de lucrare nu poate fi socotită completă niciodată. Pe cât se poate, cuprinzătoare. O eroare regretabilă, desigur. Să sperăm că la o viitoare ediție lacuna din Enciclopedia Ortodoxiei Românești va fi îndreptată. Prin aceasta, în 2010, s-a dorit umplerea unui gol în domeniul dat la noi. Totul pe grabă însă. Lipsesc și alți sfinți reprezentativi dintre filele cărții. În schimb, apar articole preluate din alte lucrări, pe larg, fără a se ține seama de vreo „iconomie”, de criteriile științifice bine știute la dicționare de acest fel. Pentru a ne face o idee ce înseamnă o enciclopedie cu adevărat, putem lua ca exemplu Enciclopedia Ortodoxă din Rusia, ajunsă astăzi la cel de-al 71-lea tom – fiecare dintre acestea având 700-800 de pagini, ori chiar peste o mie. Cu o bogată bibliografie la fiecare articol, fiind citate chiar documente de arhivă… Uneori, cu ilustrații sugestive.

Citește articolul integral aici.

Iuliana Dima
Iuliana Dima
Redactor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte articole

Alte articole