ZiarulRing

24-iul.2024

ULTIMA ORĂ

ALTE CATEGORII

Dialog cu profesorul Vasile Pușcaș la 104 ani de la consfințirea unei păci cruciale pentru România: ​​​​​​​„Prin semnarea Tratatului de la Trianon, Ungaria a recunoscut că era un stat înfrânt în război”

Avatar

Publicat

pe

Faptul că ne lipsesc astăzi oamenii de stat, liderii politici, nu ne absolvă de responsabilitatea de a ne înzestra noile generații cu cele mai importante cunoștințe legate de propriul trecut, propria istorie. Dacă nu și le apropie ei, și le vor însuși alții. Așa că, poftiți, vă rog, la festinul cunoașterii (de sine).

– Jurnalul: S-au împlinit la începutul acestei veri, în 4 iunie, 104 ani de la semnarea Tratatului de Pace de la Trianon, stimate domnule profesor Vasile Pușcaș, și n-am văzut semnalat evenimentul la scara la care ar fi trebuit evidențiat. Să nu mai știe românii cât de important a fost și este acest Tratat? Maghiarii nu contenesc în a prezenta acest document ca pe cea mai mare nedreptate ce li s-a făcut de-a lungul istoriei. Tocmai ei…

– Vasile Pușcaș: Noi, românii, am fost obișnuiți de liderii politici și intelectuali ai veacului trecut să privim istoria mai mult evenimențial și să dăm faptului istoric interpretarea emoțională a unui moment. Poate ar fi cazul să-l recitim pe A.D. Xenopol, cu teoria seriilor, sau să revedem istoriologia lui N. Iorga, durata lungă din scrierile lui Gh.I. Brătianu și, nu în ultimul rând, complexitatea fenomenului istoric de la David Prodan. Căci asociind un fapt istoric emoționalității cotidiene este posibil să nu detectezi sensurile și semnificațiile lui pentru comunitate și chiar pentru umanitate, atât pentru trecut cât și pentru prezent și viitor. Fără a intra în detalii, avem nenumărate cazuri în istoria noastră modernă și contemporană când liderii noștri au pierdut percepția limpede a sensului evoluției istorice. Și românii au plătit un preț enorm pentru această miopie a liderilor lor!

Miopia liderilor politici de ieri și de azi

– Credeți că, actualmente, liderii politici din România și-au modificat pozitiv cultura istorică și pe cea politică?

– Am motive să mă îndoiesc. Și dacă aveți dubii, vă rog să rememorați modul cum leadershipul politico-statal de la noi s-a raportat la Centenarul Marii Uniri, ca să nu mai vorbim de Centenarul Trianon. Așa că aplicarea unei legi referitoare la sărbătorirea Tratatului de la Trianon, care din start a fost aprobată cu caracteristica opționalității (?!), nu a fost suficientă pentru ca liderii români de acum să-și amintească de faptul că au trecut 104 ani de când Generației Marii Uniri i s-au recunoscut la scară internațională meritele punerii în practică a principiului autodeterminării național-statale (1918).

Citește articolul integral aici.

Advertisement

Citește în continuare
Advertisement
Lasă un comentariu

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *