Fotbalul piteștean, care l-a dat României pe Nicolae Dobrin, se stinge încet și implacabil. Arestarea lui Cornel Penescu, fostul patron al FC Argeș, a adus clubului „alb-violet”, dublu campion al României, numai necazuri. După ce a dat de necaz cu justiția în dosarul „Mită pentru arbitri”, Cornel Penescu a vrut să scape cât mai repede de FC Argeș. A început mai întâi să vândă jucătorii de la grupele de juniori, iar unul dintre cei care au profitat a fost Gică Hagi, interesat să-i transfere la academia sa. „Hagi i-a dat lui Penescu 1.000 de dolari și a luat ce a vrut el de la Pitești. Asta se întâmpla acum vreo trei ani. Penescu nu mai era interesat și voia să scape de toți juniorii pentru că avea deja probleme cu legea. I-a spus lui Hagi să ia pe cine vrea și câți vrea pentru o mie de dolari”, a povestit, pentru „ring”, Viorel Moiceanu, fosta armă secretă a lui Florin Halagian, acum antrenor de juniori.
Alte articole