ZiarulRing

14-oct.2024

ULTIMA ORĂ

MONDEN

Detalii din viața Doiniței Oancea. Cum a ajuns să fie actriță. „Într-o zi, am primit un telefon”

Avatar

Publicat

pe

Doinița Oancea este una dintre cele mai iubite actrițe de la noi, însă puțini sunt cei care știu că vedeta a vrut în trecut să își aleagă o altă meserie.

„Prima dată m-am gândit că aș vrea să devin avocat. După aceea am vrut să mă fac polițiștă, dar maică-mea a refuzat din prima această ideea. După care am zis că mă fac jurnalistă.

 Așa că prima dată am făcut Facultatea de Jurnalism și Filozofie, după care am urmat niște cursuri la Budapesta, iar după aceea am făcut un master în sociologie”, a spus Doinița Oancea în cadrul unei emisiuni TV, potrivit Spynews.

„Într-o zi, aflată în Budapesta, o prietenă m-a întrebat ce vreau să fac cu viața mea.

Eu eram extrem de tristă că mă întorceam acasă și mai ales că nu voiam muncă la birou. I-am zis că vreau ceva în domeniul artistic, doar că nu știam ce”, a mai spus actrița.

„Într-o zi, am primit un telefon dacă vreau să merg la un casting. Am zis că merg și, uite așa, am ajuns aici.

Advertisement

După casting m-au chemat la probă și atunci am ales să merg pe platoul de filmare și nu la birou, căci în lunea aceea era și prima mea zi de muncă într-un alt loc”, a completat Doinița.


Citește în continuare
Advertisement
Lasă un comentariu

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *