O descoperire uimitoare a fost făcută chiar în centrul Hunedoarei, sub Casa de Cultură. Descoperirea constă într-un labirint de încăperi subterane, ridicat în anii 50 și care ocupă o suprafaţă uriaşă din dedesubtul instituției.
Descoperire uluitoare în centrul orașului Hunedoa. Ce s-a găsit sub Casa de Cultură. Era acolo din anii ’50
Hunedoara, la începutul anilor ‘50, a trecut prin mari transformări. Oraşul s-a dezvoltat rapid și a ajuns în mai puţin de un deceniu de la o populaţie de 8.000 de locuitori la aproape 40.000 în anii 1950. Astfel, în primii ani de comunism forţe şi resurse uriaşe au fost mobilizate în zonă pentru transformarea vechilor Uzine de Fier ale Hunedoarei într-un colos siderurgic. Dezvoltarea combinatului a adus şi primele cartiere de blocuri destinate muncitorilor veniţi în oraș din toată țara.
De asemenea, în anii ‘50, în Hunedoara, au fost construite mai multe adăposturi anti-bombardament. Unul dintre cele mai spectaculoase este acela din subsolurile Casei de Cultură. Acesta ar putea adăposti sute de oameni. Din fericire mu a fost folosit niciodată, însă impresionează prin felul în care arată.
Adăpostul are porţi metalice blindate, iar oaspeţii lui ar intra într-o reţea de încăperi concepute sub forma unui labirint. Unele dintre ele sunt ferecate cu uşi din gratii, altele legate între ele prin culoare înguste, prin care aoamenii trec cu greu şi se pot rătăci foarte ușor. Reţeaua se întinde pe sute de metri pătraţi, ajungând până sub fântâna din Piaţa Regele Ferdinand.
Regulile la intrarea în adăpost
„Când se găseşte în adăpost, fiecare cetăţean este obligat: să execute cu stricteţe dispoziţiunile date de şeful adăpostului sau ale personalului de serviciu pe adăpost; să ţină în poziţie de pregătire masca contra gazelor şi mijloacele de protecţie; să urmărească modul de comportare a copiilor, să transporte imediat în adăpost cele necesare unei şederi cât mai îndelungate; să ajute şeful adăpostului la menţinerea ordinii şi disciplinei;
să păstreze liniştea şi să nu producă panică în cazul deteriorării adăpostului, să ia parte la activităţile desfăşurate pentru înlăturarea avariilor, să acorde primul ajutor răniţilor, intoxicaţilor, să acorde primul ajutor cu prioritate copiilor, femeilor, bătrânilor, persoanelor care nu se pot deplasa singure. Se interzice: a face zgomot şi a umbla fără rost, a cupla sau a decupla iluminatul electric, a fuma, a aprinde lumânări, chibrituri, lămpi cu petrol, a închide sau a deschide obloanele şi uşile metalice, a folosi fără aprobare uneltele genistice existente în adăpost, a arunca reziduuri menajere sau gunoaie”, se arată pe unul dintre afișele cu reguli de la intrare.
În vecinătate se mai află un adăpost antiaerian
Puţini hunedoreni cunosc povestea adăpostului anti-bombardament din subsolul Casei de Cultură a a orașului, la fel şi despre adăpostul antiaerian săpat în stâncile din vecinătatea Castelului Corvinilor, aflat, la fel, în conservare.
Casa de Cultură din centrul Hunedoarei a fost făcută la mijlocul anilor ‘50, la mijlocul distanţei dintre poarta Combinatului Siderurgic Hunedoara şi cartierul Oraşul Muncitoresc. Clădirea are o sală de spectacole cu peste 700 de locuri și a fost realizată după planurile arhitectului Nicolae Porumbescu şi după modelul „Casei de cultură Înfrăţirea între popoare” din Bucureştii Noi. Sursa de inspiraţie pentru Casa de Cultură din Hunedoara a fost clădirea faimosului Teatru Balşoi, de Moscova.
Despre Casa de Cultură din Hunedoara
„Proiectată într-o manieră neoclasică, cu o faţadă decorată cu elemente corintice, clădirea s-a înscris în linia realismului socialism, de a accesibiliza valorile culturii universale populaţiei muncitoare. În contextul reevaluării lecturii realismului socialist pe parcursul celei de-a doua jumătăţi a anilor 50, aparenţa clasică a clădirii, care nu prezenta niciun fel de reminiscenţe ale stilului stalinist triumfalist adoptat pretutindeni în blocul estic după cel De-al Doilea Război Mondial a constituit probabil un veritabil avantaj atâta timp cât nu au fost formulate obiecţii faţă de clădirea hunedoreană”, arăta cercetătoarea Marea Mărginean, în volumul „Ferestre spre Furnalul roşu – Urbanism şi cotidian în Hunedoara şi Călan.
