back to top
Bine ai venit pe Ziarul Ring
Știri exclusive din Sport, Actualitate și Monden
luni, decembrie 23, 2024

Descoperire importantă pe Marte, în subteran! E dovada clară că pe planetă există viață

Distribuiți

A fost făcută o descoperire importantă în subteranul planetei Marte. Pentru cercetători este dovada că pe planeta există viață. Astfel, în subteranul planetei roșii au fost descoperite trei noi lacuri, situate în apropierea polului sudic al planetei. Oamenii de știință mai știau de existența unui lac.

Există viață pe Marte. Ce descoperire de ultimă oră au făcut cercetătorii

Oamenii de știință au ajuns la dovada clară că pe Marte există viață, după ce au descoperit trei lacuri subterane. Se cunoaște faptul că apa lichidă este vitală pentru existența vieții, astfel încât descoperirea va fi de interes pentru oamenii de știință care studiază potențialul existenței vieții în altă parte a sistemului solar decât pe Pământ.

Pe dealtă parte, oamenii de știință cred că lacurile sunt extrem de sărate, ceea ce ar face problematică supraviețuirea oricăror forme de viață microbiene.

Cercetatorii incearca sa afle daca exista viata pe Marte

Apa curgea în râuri pe Marte, cu miliarde de ani în urmă

Astfel, cu miliarde de ani în urmă, apa curgea în râuri și se aduna în lacuri de pe suprafața marțiană. Dar Marte și-a pierdut atunci o mare parte din atmosferă, ceea ce înseamnă că apa nu poate rămâne lichidă mult timp la suprafață în prezent.

Situația este alta în ceea ce privește lacurile subterane. ”Pe măsură ce Marte se confrunta cu o catastrofă climatică și se transforma dintr-o planetă relativ caldă în deșeuri înghețate, a existat un loc în care viața se putea adapta și supraviețui” a declarat dr. Roberto Orosei, de la Institutul Național de Astrofizică din Bologna.

Cum au fost descoperite cele trei lacuri subterane de pe Marte

Descoperirea celor trei lacuri subterane a fost făcută folosind datele unui instrument radar de pe sonda Mars Express a Agenției Spațiale Europene (ESA), ce orbitează planeta Marte încă din luna decembrie 2003.

De asemenea, în 2018, cercetătorii au folosit date de la radarul Marsis când au detectat semne ale unui lac subteran cu lățimea de 20 kilometri situat la 1,5 kilometri sub depozitele stratificate de la polul sudic al planetei Marte, un capac polar gros format din straturi de gheață, dar și de praf.

Cercetătorii nu-și pot da seama daca lacurile sunt interconectate

Nu numai că am confirmat poziția, dimensiunea și ezistența semnalului din studiul nostru din 2018, dar am găsit trei noi zone luminoase”, a spus Elena Pettinelli de la Universitatea Roma Tre din Italia.

Lacul principal este înconjurat de corpuri mai mici de apă lichidă, dar din cauza caracteristicilor tehnice ale radarului și a distanței sale față de suprafața marțiană, nu putem determina în mod concludent dacă acestea sunt interconectate”, a adăugat Elena Pettinelli.

Cum poate rămâne apa lichidă și la -123 de grade Celsius

La aceste adâncimi nu există căldură pentru a topi gheața, astfel că oamenii de știință cred că apa lichidă trebuie să conțină concentrații mari de săruri dizolvate. Sărurile chimice pot reduce semnificativ punctul de îngheț al apei. Apa cu săruri dizolvate de magneziu și perclorat de calciu poate rămâne lichidă și la temperaturi de -123 de grade Celsius.

Aceste experimente au demonstrat că sărurile pot persista pentru perioade de timp îndelungate din punct de vedere geologic chiar și la temperaturile tipice regiunilor polare marțiene, mult sub temperatura de îngheț a apei pure”, a spus Graziella Caprarelli, de la Universitatea din Queensland de Sud, Australia.

Cercetătorii mai au multe de făcut pentru a realiza ce se întâmplă, de fapt, pe Marte

Oamenii de știință încearcă să vadă dacă ar putea exista viață în condiții cum sunt cele din lacurile de pe Marte. „Sarea în concentrații foarte mari nu este foarte prietenoasă cu viața. Este încă o posibilitate, dar mai este mult de lucru”, spune Roberto Orosei.

Dacă aceste lacuri ar fi putut exista de mult timp pe Marte înseamnă „că ar putea păstra urme ale oricărei forme de viață care ar fi putut evolua atunci când Marte avea o atmosferă densă, un climat mai blând și prezența apei lichide la suprafață, așa cum s-a întâmplat în perioada inițială Pământului”, a adăugat el.

Iuliana Dima
Iuliana Dima
Redactor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte articole

Alte articole