Dem Rădulescu sau ‘Bibanu’, așa cum era cunoscut de către elevii și colegii lui, ne-a părăsit acum 23 de ani. Pe data de 17 septembrie 2000, maestrul Dem Rădulescu a făcut un infarct, cu chiar 4 zile înainte să împlinească 70 de ani.
Vasile Calofir, dezvăluiri exclusive despre maestrul Dem Rădulescu
Astăzi de împlinesc 23 de ani de când actorul Dem Rădulescu a părăsit această lume. Într-un interviu exclusiv pentru FANATIK.RO, actorul Vasile Calofir, ultimul elev al ‘Bibanului’, ne povestește ce fel de om era celebrul actor.
Aflăm cum s-au cunoscut, ce lucruri esențiale i-a spus maestrul și cât de timid era, de fapt, Dem Rădulescu. Vasile Calofir își aduce aminte cum fiecare lecție la facultate era ceva inedit, cum l-a convins pe maestru că merită să-l ia în grupa lui și cât de șocantă a fost vestea că ‘Profu’ a murit.
“Mie tot nu-mi venea să cred că stăm față în față”
În data de 21 septembrie 1931 de năștea, la Râmnicu Vâlcea, unul dintre cei mai mari actori ai acestei țări, Dem Rădulescu. Porecla de ‘Bibanu’ a primit-o încă din liceu. Maestrul a fost nevoit să aleagă între sportul de performanță și actorie, alegând ultima variantă. În 1956 a câștigat premiul întâi la un concurs de tineri actori, și de aici a început totul.
“Profesorul Dem Rădulescu… Mult timp, la clasă, mie tot nu-mi venea să cred că stăm față în față, și că e pentru noi acolo ! Îi sorbeam toate vorbele și nu știu dacă mai ziceam din când în când și eu câte ceva. Dar nu cred (râde, n. red.).
Împacheta fiecare indicație cu câte un exemplu din meserie sau cel mai des cu câte o glumă. Asta ne făcea să fim relaxați și să avem încredere. L-am auzit spunând, când nu știa ceva foarte sigur, că ‘multe lucruri sunt dincolo de noi’. Ne spunea că nu poate spune precis cum e pentru că aici e treaba de destin, și că îi este teamă să nu greșească. Avea momente când se emoționa teribil la câte un text pentru examen, încât uneori scăpa câte o lacrimă. Mereu se bucura de fiecare moment naiv al nostru”, declară Vasile Calofir, în exclusivitate pentru FANATIK.
“Era un om timid, cu un instinct absolut fabulos”
În anul 1954 Dem Rădulescu a debutat la Teatrul Național din București, unde a și rămas toată viața. În scurtă vreme a devenit unul dintre cei mai iubiți actori din România, jucând la fel de bine în teatru, film sau la televiziune. În vremea comunismului toată lumea aștepta programul de Revelion pentru a se întâlni cu marii actori ai momentului, dar în primul rând cu inegalabilul Dem Rădulescu.
“Ca om cred că l-am ‘văzut’ foarte puțin. Cam totul se întâmplă în contextul facultății și el era profesorul, iar noi studenții. Nu am mers niciodată cu dumnealui la vreo terasă să bem cafea așa, mai pe ‘civilie’. Era destul de retras din ce se vedea. Cred că era un om timid, cu un instinct absolut fabulos, cu foarte multe principii.
Cred că iubea absolut această meserie. Nu l-am auzit niciodată bârfind vreun coleg sau să vorbească despre spectacole. Avea o vorbă: ‘dragă, nu mă mai duc la spectacole că dacă nu-mi place trebuie să plec și ridic în picioare tot rândul’. Noi râdeam, pentru că o zicea într-un fel anume”, mai spune Vasile Calofir.
“În destinul meu era scris să-l întâlnesc pe acest mare profesor”
Un profesionist desăvârșit și un dascăl pe măsură, maestrul Dem Rădulescu a predat unor serii importante de actori români. Avea un stil unic de a-i învăța pe studenți ce înseamnă actoria și ce înseamnă un actor adevărat. A fost căsătorit de doua ori și are o fiică, Irina Radulescu, actriță la rândul ei.
“Prima întâlnire n-a fost chiar o întâlnire, pentru că de obicei te ‘întâlnești’ după ce treci de examenul de admitere. Pe vremea aceea se vorbea intens despre ce prof ia clasa, iar acum știu că în destinul meu era scris să-l întâlnesc pe acest mare profesor. Într-un fel sau altul chiar dumnealui, marele Dem Rădulescu, să-mi influențeze, să-mi marcheze o parte din destinul meu. Dar da, prima oară ne-am ‘zărit’ dumnealui fiind în comisia de admitere.
Îmi aduc aminte cum m-a oprit la poezia ‘Pe lângă plopii fără soț’ dându-mi o temă foarte simplă. Eu trebuia să-i spun ‘ei’, celei din poezie, că nu-mi mai pasă, dar totuși să existe ceva suferință. Am făcut-o pe loc fără întrebări.
La un moment dat i-am prins așa, un pic de mimică cu un pic de zâmbet. Cred că atunci mi-am dat seama că intru pe filiera ‘admis’. Am discutat mai târziu, în clasă, că pusesem niște accente și niște intenții în poezie, pe care el nu le mai remarcase la nimeni până atunci”, povestește Vasile Calofir.
“Atât cât a fost să fie, a fost sublim”
Puțină lume știe că marele actor Dem Rădulescu ar fi trebuit să fie un boxer de performanță. A și câștigat câteva titluri. A avut o familie minunată, a crescut alături de cei doi frați ai lui iar umorul l-a învățat de la tatăl său.
“Vreo 6 luni am fost în grupa domnului Grigore Gonta, cealaltă grupă din an. Dar după acest răstimp am fost unificati în una singură, la Dem Rădulescu. Și așa am cam rămas până în 17 septembrie 2000, când ne-a părăsit dramatic. Atât cât a fost să fie a fost sublim și esențial pentru niște tineri care au plecat în viață și carieră luminoși și fericiți de această mare întâlnire”, mărturisește Vasile Calofir.
“Noi râdeam de ne prăpădeam”
De mic a fost pasionat de filme. Chiar dacă nu avea bani, mergea seara să vadă câte un film știind ce-l va aștepta acasă când va ajunge. Chiar dacă se autocaracteriza ca fiind un elev mediocru, Dem Rădulescu a devenit unul din cei mai cunoscuți și iubiți actori din țara noastră. În anul 1956 a câștigat premiul întâi la un concurs de actori și a fost remarcat de regizorul Sică Alexandrescu. Din acel moment a știut exact ce va face tot restul vieții.
“Mergeam la facultate cu troleibuzul și eu mă urcam de la intersecția Popa Nan cu Matei Voievod. Profu’ venea tot cu troleul și, în dimineața aceea, era chiar în față lângă șofer. M-am urcat, ne-am salutat ușor din cap și am mers către jumătatea troleibuzului.
Ajungem la școală, începem cursul, iar la un moment dat ni se intersectează privirile și începe să râdă. Zice ‘măi copii, hai să vă spun ce mi s-a întâmplat de dimineață în troleibuz. Veneam eu așa liniștit vorbind cu șoferul și se urcă Calofir la jumătatea troleului. Mă vede, îl aud zicând tare ‘bună dimineața domnule profesor Dem’, ca să mă avertizeze să mă uit la el. Îl salut și eu discret și mă întorc, la care Calofir începe ‘dom’ profesor, să știți c-am lucrat foarte bine bucata aia de care vorbeam noi, abia astept să va spun ce idei mi-au venit’. Noi râdeam de ne prăpădeam, el doar crease un context teatral din nimic”, își amintește Vasile Calofir.
“Inițial speri să fie vreo confuzie”
Spre finalul vieții, maestrul Dem Rădulescu mărturisea că trăiește din amintiri. Chiar dacă a ales comedia și în viața personală râdea mult, nu totul a fost ușor pentru marele actor. De la un moment dat a refuzat să se mai ducă la teatru, să vadă cum joacă alți actori, pentru că simțea o durere în suflet, o nemulțumire. Se declara un mare timid, dar și un dictator dacă situația o cerea.
“Eu am auzit că a murit de la o colegă cu care mă întâlnisem prin facultate, care auzise nu știu cum. Atunci abia apăruseră câteva telefoane, venea pe hol cu lacrimi în ochi și-mi zice ‘a murit profu’. Inițial speri să fie vreo confuzie ceva, dar nu, în ziarul de a doua zi a apărut și știrea oficială. Din acel moment mi-am dat seama că această întâlnire va fi respectată doar dacă eu am înțeles cum trebuie făcută această meserie. Iar pentru asta îi mulțumesc marelui ‘Bibanu’.
O să închei cu una haioasă însă. Noi tot auzem studenți, actori care îl imitau. Într-o zi am deschis în clasă discuția asta, într-o pauză, zicând ‘dom’ profesor, știți că sunt unii care va imită?’. La care el ‘dragă, lasă-i să mă imite că lumea o să plătească să vadă originalul’. Nu mi-a zis niciodată în față c-aș fi într-un anume fel, deși în clasă le spunea colegilor mei, îi încuraja.
O singură dată pe hol, întâlnindu-ne, mi-a zis ‘măi Calofire, fii atent, tu o să mănânci cozonac din meseria asta, pentru că tu faci comedie, dramă și tragedie fără efort’. Acesta a fost momentul de maximă încredere pe care am primit-o de la Maestru”, declară, în exclusivitate pentru FANATIK.RO, Vasile Calofir.
