back to top
Bine ai venit pe Ziarul Ring
Știri exclusive din Sport, Actualitate și Monden
miercuri, noiembrie 6, 2024

Delia dezvăluie motivul pentru care nu a avut o relație strânsă de prietenie cu Loredana Groza

Distribuiți

Delia și Loredana Groza fac parte din juriul X Factor și toată lumea e curioasă, cum se înțeleg, de fapt, cele două. Astfel că Delia a rupt tăcerea și a vorbit într-un interviu pentru revista VIVA! despre colega ei.

“Am avut până acum aproximativ două săptămâni în care am filmat pentru audițiile X Factor sezonul 9, iar în acest timp ne-am văzut zi de zi și ne-am cunoscut mai bine, am schimbat idei, povești.

Nu am avut niciodată altă relație în afara perioadei în care am lucrat împreună pentru o campanie, iar până când ne-am regăsit la X Factor ne-am intersectat doar înainte de concerte și ne-am salutat.

Cred că motivul pentru care nu am avut o relație strânsă de prietenie a fost pentru că nu am avut contextul, însă mereu ne-am apreciat și ne-am respectat ca artiști”, a declarat Delia pentru revista VIVA! “Admir creativitatea ei și faptul că s-a reinventat în tot acest timp și a rezistat în această piață, fiind mereu actuală! Totodată, îmi place faptul că este un om și un artist cu identitate, nu merge cu valul și nu a făcut compromisuri, muzical vorbind, ci a făcut mereu doar ce i-a plăcut și a reprezentat-o”, a mai adăugat aceasta.


Damian Vlad
Damian Vlad
Editor-coordonator

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte articole

Alte articole