La aproape două luni de la nunta cu Robert Stoica, Maria Constantin a făcut o dezvăluire emoționantă. Artista nu s-a mai ferit.
În urmă cu două luni, Maria Constantin s-a căsătorit cu Robert Stoica, bărbatul care i-a readus zâmbetul pe buze. Artista și-a deschis acum sufletul și a făcut dezvăluiri emoționante despre greutățile prin care a trecut înainte să-l întâlnească pe soțul său.
Maria Constantin, dezvăluiri sincere despre greutățile prin care a trecut
Pe 25 iulie, Maria Constantin și-a unit destinele cu Robert Stoica. A fost a treia oară când artista a spus „Da”, iar de această dată este convinsă că va fi pentru totdeauna. Frumoasa cântăreața și-a găsit în brațele actualului soț liniștea.
La două luni de la nuntă, în cadrul unui interviu, vedeta și-a deschis sufletul și a vorbit despre greutățile prin care a trecut până să ajungă să aibă viața la care a visat pentru ea și pentru băiatul ei.
Puțini știu că Maria Constantin, deși în plan profesional a avut succes încă din adolescență, în plan personal a îndurat mari suferințe. În prima căsnicie, de pildă, vedeta a povestit că nu o singură dată a fost agresată de soțul său, cu care se certa adesea, iar scandalurile porneau de la copil.
Totuși, acum nu regretă nimic din ce a trăit. Maria Constantin a afirmat că dacă lacrimile și suferința au fost prețul pe care l-a plătit pentru fericirea din prezent, atunci a meritat cu vârf și îndesat.
„Am făcut multe sacrificii, atât pentru carieră, atât pentru fiul meu, pentru mama, familia mea. Dacă Dumnezeu așa a vrut ca eu să atrag atât de multe momente rele, grele, în viața mea, ca acum să fiu fericită, eu zic că a meritat. Schimbul a fost corect. Acum sunt fericită, liniștită. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că simt că le am pe toate”, a declarat artista, citată de wowbiz.ro.
Artista, mai liniștită de când e cu Robert Stoica
Iar faptul că este o femeie cu adevărat fericită de când l-a cunoscut pe Robert Stoica îl confirmă și apropiații. Florin Burescu, bunul său prieten și cel care i-a creat rochia de mireasă în valoare de 9000 de euro, a dezvăluit cum se vede din interior relația pe care Maria Constantin o are cu soțul său.
„Mereu ne atragem unul altuia atenția atunci când luam decizii nu tocmai ok. Ne sfătuim și încercăm să fim mereu sprijin unul pentru celălalt. Apreciez mereu raționamentul, calmitatea și bunul ei simț.
Maria a fost mereu ambițioasă și muncitoare, iar acest lucru nu cred că se va schimba niciodată. Acum o văd mult mai liniștită sufletește și împăcată. Robert este exact în același vibe cu noi. Are o compatibilitate maximă cu ea, ceea ce îi oferă ei liniște și inspirație”, a declarat Florin Burescu despre Maria Constantin.