Procurorii doljeni au început urmărirea penală in rem pentru un caz fără precedent la noi: infracţiunea de transmitere a sindromului imunodeficitar dobândit. E vorba de tânărul din Segarcea, mort în urmă cu două săptămâni, acuzat post-mortem că a infectat cu HIV alte persoane. Dincolo de placa arhicunoscută „mortul e de vină”, avocatul Artin Sarchizian aruncă bomba: statul român e… culpabil!
După moartea tânărului din Segarcea, s-a aflat că acesta ar fi infectat cu HIV mai multe tinere. Este posibil ca şi acestea, la rândul lor, să-i fi infectat pe alţii. De asemenea, se vorbeşte că, împreună cu acest tânăr, în copilărie, dintr-o culpă medicală încă neidentificată, să fi contractat acest virus mai mulţi copii, aflaţi acum la vârsta maturităţii. Care şi ei, la rândul lor, i-ar fi putut infecta pe alţii.
Problema este însă că medicii invocă secretul pacietului, în timp ce un avocat de curaj spune că, potrivit normelor europene, dreptul la viaţă bate dreptul la viaţa privată. Până în prezent, nu e nimeni pus sub acuzare la Segarcea Procurorii Parchetului Tribunalului Dolj au audiat deja mai mulţi membri ai familiei tânărului, precum şi prieteni ai acestuia, pentru a afla dacă aveau cunoştinţă de faptul că bărbatul era bolnav de SIDA.
Printre persoanele audiate deja de procurori se află şi mama tânărului. Până în prezent, însă, nu există nimeni pus sub acuzare şi, dacă nu va exista curaj în abordarea acestui caz, pentru a se crea un precedent judiciar şi pentru a se trage un semnal de alarmă, probabil că acest dosar, ca multe altele, se va termina… în coadă de peşte. Pentru că toţi dau vina pe mort. Veţi vedea, în cele ce urmează, că există şi o opine interesantă, a unui avocat care dă vina pe… sistem. Şi pe statul român care ar putea fi… dat în judecată.
„S-a început urmărirea penală cu privire la faptă”
Urmărirea penală în cazul posibilei infectări în lanţ cu HIV, la Segarcea, a fost începută la sfârşitul săptămânii trecute, dar abia ieri a devenit publică.
„S-a început urmărirea penală cu privire la faptă, pentru infracţiunea prevăzută la articolul 354 Cod penal, respectiv transmiterea sindromului imunodeficitar dobândit – SIDA. Au fost audiate mai multe persoane. Primii au fost audiaţi membrii familiei, care erau cei mai apropiaţi. Ulterior vor fi audiate şi alte persoane pe care urmează să le identificăm. S-a dispus efectuarea de probe: audiere de martori, efectuare de adrese către instituţiile sanitare. Deocamdată nu există niciun suspect. În cazul în care nu există un suspect în cauză, nu pot fi făcute comunicări publice cu privire la stadiul cercetărilor”, ne-a declarat, ieri, purtătorul de cuvânt al Parchetului Tribunalului Dolj, Magda Bădescu.
„De ce se plâng la televizor şi nu vin la noi să dea declaraţii?”
Întrebată despre o eventuală strategie pentru rezolvarea acestui caz cu maximă celeritate, doamna procuror Bădescu a avut următorul răspuns (uşor nervos): „La noi, toate cazurile prezintă acelaşi interes. (…) Noi suntem obligaţi să le tratăm pe toate la fel. (…) Dacă sunt persoane care se consideră victime, de ce nu fac plângere la organele judiciare: la poliţie, la parchet? De ce se plâng la presă, de ce se plâng la televizor, şi nu vin la noi să dea declaraţii? Noi nu avem decât să-i căutăm pe toţi şi să-i luăm la întrebări pe stradă: «Aţi avut careva vreo relaţie cu persoana în cauză?» Pentru că la noi nu prea vrea să zică nimeni nimic. Una e să dea declaraţii aiurea pe la televizor, şi alta e să scrie, să semneze şi să-şi asume ceea ce spun”.
Prof. dr. Monica Pop: Medicul nu are voie să dea informaţii cu privire la pacienţi La rândul lor, medicii invocă secretul diagnosticului şi confidenţialitatea actului medical şi spun că sunt acoperiţi de lege (Legea persaonelor bolnve de sida, legea drepturilor pacientului, Legea reformei în domeniul sănătăţii etc).
„Nu se face testul HIV înainte de operaţii. De aceea, de când au luat amploare HIV, hepatitele etc şi noi, oftalmologii, am început să operăm cu mânuşi. Fără ne era mult mai uşor pentru că intervenţiile oftalmologice cer senzitivitate mare. Până la urmă, însă, la orice înţepătură te poţi contamina. Şi noi am operat o fetiţă de 5 ani şi abia după intervenţie ne-au zis părinţii că are HIV. S-au temut degeaba. O opera, şi dacă ne spunea înainte. În ceea ce priveşte cazul din Segarcea, este simplu: medicului îi interzice legea să informeze societatea cu privire la diagnosticul unui pacient. Nici familia nu o poţi informa. Dacă pacientul este conştient şi major îi comunici doar lui diagnosticul, indifferent dacă este HIV sau orice altceva”, spune prof. dr. Monica Pop, managerul Spitalului de Oftalmologie.
Prof. dr. Streinu-Cercel: Transmiterea voluntară a HIV este pedepsită penal Poate consideri că nu te-ai expus niciodată riscului de a te infecta şi că flerul te-ar ajuta să recunoşti dintr-o privire o persoană infectată cu HIV şi te-ai proteja. Ei bine, iată că nu, pentru că o astfel de persoană nu are niciun semn disctinctiv. De asemenea, recentul caz din Segarcea dovedeşte că nu te poţi baza nici pe faptul că partenerul îţi va spune că dacă este seropozitiv. De aceea, ideal este să facă sex protejat dacă nu ai un partener stabil.
„Când un adult este confirmat ca purtător al virusului HIV se întocmeşte o fişă de raportare, el este informat cu privire la boală, la drepturile lui, la tratament dar şi asupra faptului că dacă nu respectă măsurile de protecţie şi transmite virusul altor persoane va răspunde penal. La final, pacientul semnează fişa. Ce face el mai departe ţine de conştiinţa lui. În principiu, 99% dintre pacienţi respectă regulile dar există şi excepţii”, explică prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului de Boli Infecţioase „Matei Balş”.
Confidenţialitatea face victime E clar: NU putem lega pancarde de gât persoanelor care sunt purtătoare ale virusului HIV. Doar le putem informa/educa. Restul rămâne la altitudinea lor. Aşa prevede legea 584/8 noiembrie/2002. Angajaţii reţelei sanitare, angajatorii acestor persoane sau funcţionarii publici care au acces la informaţii medicale trebuie să păstreze confidenţialitatea datelor persoanelor infectate cu HIV/SIDA.
Pacientul este obligat să informeze medicul curant, inclusiv medicul stomatolog, cu privire la statusul său HIV, atunci când îl cunoaşte. Persoanele infectate cu HIV sau bolnave de SIDA care îşi cunosc statusul de HIV pozitiv răspund, conform legii pentru transmiterea voluntară a infecţiei, dacă aceasta s-a produs din motive imputabile lor. Persoanele infectate cu HIV care nu îşi cunosc statusul de HIV pozitiv nu răspund pentru eventuala transmitere a infecţiei HIV.
Mai mult, divulgarea, fără drept, a unor date, de către acela căruia i-au fost încredinţate sau de care a luat cunoştinţă în virtutea profesiei ori funcţiei, dacă fapta este de natură a aduce prejudicii unei persoane, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. Testarea poate fi anonimă Este bine să-ţi faci testul HIV dacă ai o suspiciune, iar dacă descoperi că eşti infectat vei putea beneficia de îngrijire medicală şi vei putea preveni infectarea altor persoane.
Testarea poate fi confidenţială nominală trebuie efectuată în regim de confidenţialitate reală, ştiut fiind că persoanele cu HIV/SIDA beneficiază de protecţie socială, tratament nediscriminatoriu în ceea ce priveşte dreptul la învăţătură şi muncă, la promovare profesională, iar starea sănătăţii lor nu poate constitui criteriu de concediere. Poţi alege între testarea confidenţială şi cea anonimă. La prima ţi se cere numele dar garantează păstrarea secretului în privinţa identităţii tale.
Rezultatul testului îţi va fi comunicat numai personal, iar în cazul în care rezultatul este „HIV pozitiv” poţi beneficia de trimitere către centrele specializate de îngrijire şi tratament. În cazul testării anonime, nu este necesară dezvăluirea numelui. Proba de sânge poate fi însoţită de un cod numeric sau o parolă, iar în acest caz rezultatul testării îţi va fi comunicat personal, dar nu poţi beneficia de trimitere către centrele specializate de îngrijire şi tratament.
Av. Sarchizian: „Dreptul la viaţă niciodată nu cunoaşte limitări şi nu poate suporta nicio excepţie”
Dintre toţi cei cu care am discutat ieri despre acest caz fără precedent, care ar trebui să lanseze ample dezbateri în rândul opiniei publice, singurul care are curajul să taie nodul gordian şi să pună degetul pe rană a fost avocatul Artin Sarchizian, director executiv al Societatii Române pentru Drepturile Omului.
Acesta ne-a declarat (în exclusivitate): „Părerea mea este că obligaţia de confidenţialitate şi respectiv dreptul de a se păstra confidenţialitatea pacientului nu trebuie absolutizate. Deci nu vorbim de un drept absolut. Vorbim de un drept care intră, la un moment dat, în concurs cu dreptul la viaţă, care trebuie protejat. Este dreptul celorlalte persoane de a fi protejate în faţa unui pericol iminent până la urmă. În acest concurs de drepturi, cu siguranţă primează dreptul la viaţă. Care, drept la viaţă, în comparaţie cu dreptul la viaţă privată, este un drept absolut. Dreptul la viaţă niciodată nu cunoaşte limitări şi nu poate suporta nicio excepţie. Pe când dreptul la confidenţialitate este un drept relativ, condiţionat. Dacă ar fi să ierarhizăm, dreptul la viaţă privată este cert sub dreptul la viaţă”.
„E clar o greşeală de sistem”
Şi tot avocatul Sarchizian explică unde este „buba” sistemului şi ce ar trebui făcut.
„În tot ce se întâmplă la Segarcea, vorbim de răspunderea statului care nu a actualizat legea pentru a preîntâpina o astfel de situaţie. Este clar o greşeală de sistem. Deci, victimele de la Segarcea sunt consecinţa cadrului deficitar legislativ şi, în opinia mea, statul este culpabil. Nu numai că ar trebui, de urgenţă, să se iniţieze o modificare legislativă, dar, pe de altă parte, acest caz ar putea atrage răspunderea statului pentru omisiunea de a-şi fi adaptat legislaţia până acum. (…) Cum spuneam, legea privind drepturile pacientului trebuie urgent modificată, adăugându-se un amendament în care să se spună: «Cu excepţia cazului în care se pune în pericol viaţa şi integritatea corporală/sănătatea altei persoane». Acel articol privind drepturile pacientului trebuie clar modificat, în sensul de a nu mai fi o obligativitate absolută. Orice ar fi, tu, ca medic să taci! Muţenie absolută! Nu. Doar în condiţii normale taci, dar în condiţiile în care sunt alţii în pericol, să nu mai ai obligaţia să taci. Pentru că victimele care există până în momentul de faţă sunt consecinţa cadrului deficitar legislativ. Deci statul e… culpabil. Şi s-ar putea atrage răspunderea statului. Victimele ar putea chema statul în faţa instanţelor naţionale. Şi, dacă nu obţin satisfacţie, se pot adresa Curţii Europene”, arată avocatul Sarchizian care spune că, dacă va fi solicitat de vreuna din victimele de la Segarcea, se oferă s-o apere chiar până la instanţele europene.
„Medicii nu sunt tocmai acoperiţi de lege”
Mergând puţin mai departe, avocatul Sarchizian vorbeşte chiar de o interpretare/abordare mai curajoasă din partea oamenilor legii, dar şi a medicilor care invocă secretul, confidenţialitatea actului medical.
„Şi procurorul, şi chiar medicii, deşi e un pic cam exagerată pretenţia, ar fi trebuit să interpreteze legislaţia în ansamblul ei, , ţinând cont şi de legislaţia europeană. Deci şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului! Şi puteau să vadă: «Din perspectiva Convenţiei Europene avem un concurs între dreptul la viaţă privată, la confidenţialitate, şi dreptul la viaţă propriu-zis. E clar că dacă am fi ţinut cont de Convenţie, ar fi trebuit să protejăm dreptul la viaţă». De-asta spun eu că medicii nu sunt tocmai acoperiţi de lege, pentru că dacă ar fi să fim foarte riguroşi, inclusiv medicii ar fi trebuit să se raporteze şi la normele europene, nu numai la normele interne. Pentru că atunci când spui LEGE eşti obligat să ai în vedere tot spectrul legislativ: şi cel intern şi cel european. De aceea vă spun că argumentul medicilor nu e tocmai acoperitor: obligaţia de confidenţialitate nu trebuie văzută ca fiind absolută nici chiar în stadiul actual (n.r. – nemodificat) al legislaţiei. Că vii şi-i dai contraargument norma europeană! E drept, nu putem avea pretenţie de la medicii să interpreteze atât de curajos legea, dar în ce priveşte pe procurori, ei ar putea s-o facă şi să-i întrebe pe medici de ce nu au ţinut cont de normele europene şi de faptul că dreptul la viaţă primează”, mai arată avocatul Sarchizian.
Aşadar, trebuie tras un semnal de alarmă pentru ca, de acum încolo, şi medicii să-şi întrebe juriştii din domeniul lor de activitate şi să interpreteze legea coroborând-o cu celelalte acte normative: naţionale şi europene!
„E clar că avem un haos legislativ care a permis tragedia de la Segarcea”
Şi mai există o lacună legislativă care îi poate inhiba pe potenţialii denunţători. Iată ce spune avocatul sarchizian în acest sens: „O persoană infectată introduce o acţiune penală împotriva celui care a îmbolnăvit-o şi/sau împotriva statului care a permis şi nu a creat un sistem legislativ apt să prevină acest lucru, fără să aibă obligaţia de a se autodenunţa că ar fi putut infecta şi altă persoană. Într-adevăr, dacă a făcut acest lucru, dacă s-a autodenunţat, ar trebui să existe o cauză de nepedepsire. Dar legea nu vorbeşte despre aşa ceva, legea nu spune că nu vei fi pedepsit dacă o persoană spune că a mai infectat cu HIV altă persoană. De aceea ar trebui inclusiv aici ca legiuitorul să introducă o prevedere legală ca să încurajeze un autodenunţ. Aşadar, încă o dată spun că răspunzător e statul. E clar că avem un haos legislativ în domeniu care a permis tragedia de la Segarcea”.
Ce ar fi de făcut? Trebuie aşteptată reacţia autorităţilor (procuratură, lumea medicală). Şi, evident, e necesară o dezbatere publică. Pentru că se pune întrebarea dacă, pornind de la „precedentul Segarcea”, vom auzi de o nouă lege care, ca şi în cazul Ionuţ (copilul a cărui moarte în ghiarele şi colţii maidanezilor a dus la o modificare legislativă), să pună într-o nouă lumină problema infectărilor dramatice/mortale cu HIV?
„Virusul HIV moare la temperaturi de peste 65 de grade Celsius, aşa că sterilizarea instrumentarului medical, în autoclav, la temperaturi de peste 100 de grade Celsius este eficientă” – prof. dr. Streinu-Cercel
„Ceea ce a făcut acest tânăr este acelaşi lucru cu gestului unuia părăsit de iubită care, orbit de gelozie, se răzbună şi împuşcă oameni pe stradă” – prof. dr. Monica Pop
„S-a început urmărirea penală cu privire la faptă, pentru infracţiunea prevăzută la articolul 354 Cod penal, respectiv transmiterea sindromului imunodeficitar dobândit – SIDA. Au fost audiate mai multe persoane. Primii au fost audiaţi membrii familiei, care erau cei mai apropiaţi. Ulterior vor fi audiate şi alte persoane pe care urmează să le identificăm.” – MAGDA BĂDESCU, purtătorul de cuvânt al Parchetului Tribunalului Dolj
„(1) Transmiterea, prin orice mijloace, a sindromului imunodeficitar dobândit – SIDA – de către o persoană care ştie că suferă de această boală se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani; (2) Transmiterea, prin orice mijloace, a sindromului imunodeficitar dobândit – SIDA – de către o altă persoană decât cea prevăzută în alin. (1) se pedepseşte cu închisoarea de la 5 la 12 ani; (3) Dacă prin faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) s-a produs moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani; (4) Când fapta prevăzută în alin. (2) a fost săvârşită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani, iar dacă a cauzat moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani; (5) Tentativa la infracţiunile prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) se pedepseşte.” – ART. 354, NCP (noul Cod Penal)
„Deci, pe de o parte, vorbim de răspunderea statului şi, pe de altă parte, de răspunderea persoanelor fizice care transmit mai departe această boală, inclusiv din culpă – inclusiv cei care cunosc şi nu denunţă sunt răspunzători, mai puţin familia, pe care textul de lege nu o obligă să denunţe astfel de fapte.” – AV. ARTIN SARCHIZIAN
„Dreptul la viaţă, în comparaţie cu dreptul la viaţă privată, este un drept absolut. Dreptul la viaţă niciodată nu cunoaşte limitări şi nu poate suporta nicio excepţie.” – AV. ARTIN SARCHIZIAN
„Victimele de la Segarcea ar putea chema statul în faţa instanţelor. Şi dacă nu obţin satisfacţie, se pot adresa Curţii Europene.” – AV. ARTIN SARCHIZIAN
