Politologul Cristian Pîrvulescu spune că declarațiile făcute de candidatul independent Victor Ponta ar putea schimba radical scenariul politic al momentului.
Potrivit acestuia, deși Ponta apare pe locul 2 în unele sondaje, există riscul ca în următoarele zile intenția de vot a simpatizanților săi să se schimbe.
”Cristian Pîrvulescu, politolog: Iată o declarație care poate schimba cursul campaniei, pentru că unele sondaje îl indicau în turul 2, umăr la umăr cu Nicușor Dan. O astfel de declarație va fi speculată și de Nicușor Dan, care a cerut deja desecretizarea informațiilor și evident de cei care îl susțin pe Crin Antonescu. Nici măcar nu știm dacă Victor Ponta va mai rămâne în cărți.
Robert Hoară: De ce spuneți acest lucru?
Cristian Pîrvulescu: S-ar putea ca după aceste declarații unii susținători să facă un pas înapoi. Domnia sa se va afla în situația doamnei Lasconi. Fără sprijin. Iar fără sprijin financiar, un candidat este aproape distrus.
Am văzut cu toții această declarație. Modul în care a răspuns domnul Victor Ponta a fost foarte nonşalant, de ce credeți că s-a întâmplat acest lucru? Deși, repet, este campanie electorală.
Domnul Ponta a făcut și în 2014 de o asemenea atitudine. Atunci când se simte foarte sigur pe poziție, aproape de turul 2, face erori de comunicare. Va încerca să o transforme într-un atuu, dar va fi aproape imposibil. Este o naivitate de care Victor Ponta dă dovadă de nenumărate ori, deși are experință politică totuși de 30 de ani, este un om de 50 de ani.
A schimbat în mod cameleonic orientarea politică, iar acum nu mai știe în ce tabără joacă. Poate că declarația pe care a făcut-o era compatibilă cu doctrina PSD, dar pe actualele poziții de continuator al lui Călin Georgescu este imposibil de susținut o astfel de poziție”.
”Este o dezorientare totală, toate partidele sunt fracturate”
Robert Hoară: La ce să ne așteptăm în săptămânile următoare? La nenumărate atacuri?
Cristian Pîrvulescu: E probabil primul dintre atacurile la care Victor Ponta este supus. Se aude că vor fi și altele, zvonurile circulă, dar de fapt, toți candidații vor fi supuși unei rafale de atacuri și vor trebui să dovedească extraordinar de multă rezistență. Va fi o campanie negativă, tocmai pentru că nu mai există niciun fel de orientare ideologică.
Există o dezorientare totală, toate partidele sunt fracturate și dacă candidații lor nu vor ajunge măcar în finală, e greu de spus dacă vor rezista șocului post-electoral și mă refer aici și la PSD, și la PNL, și la USR și la AUR. UDMR e singurul care probabil va rezista.
Robert Hoară: Spuneți că va fi o campanie negativă?
Cristian Pîrvulescu: Până în acest moment nu a fost așa, dar pe viitor se va înteți după regulile campaniei negative. Când nu ai dezbateri ideologic, că programele nu contează, atunci acest surogat de ideologie care este populismul, dublat de campania negativă, face până la urmă evenimentele și când scorurile sunt strânse, iar sondajele de opinie nu indică nicio tendință clară, tentația este de a folosi la maxim campania negativă și nu cred că majoritatea candidaților se vor feri de acest lucru.
Nu e vorba de atacuri personale la adresa celorlalți, este vorba despre pachete întregi de informații negative care vor fi speculate. Vedem că lucrurile se schimbă drastic și în USR. Avem o decizie fără precedent, putem spune, în legătură cu candidatul partidului, Elena Lasconi. Ceea ce face USR este ca, în mod rațional, să parieze pe Nicușor Dan. Odată ce primește câteva zeci de mii de voturi incluse, e posibil să le primească, poate sute de mii. Are șansa să intre în turul al doilea și o confruntare cu un candidat de extremă dreaptă îl avantajează. E bine atunci, USR poate să se relanseze, așa că preferă să își pună președinta într-o situație dificilă, delicată. Președinte care se calificase turul al doilea după 24 noiembrie, pentru a-și asigura supraviețuirea.
Pe de altă parte, chiar dacă ar eșua candidatul susțin de USR, Nicușor Dan, măcar nu se va reproșa partidului că n-a făcut totul pentru a orienta votul util către un candidat cu șanse.
”De fapt, noi nu alegem, noi respingem”
Robert Hoară: Spuneți că mai degrabă USR încearcă acum să obțină un loc la masa negocierilor după alegerile prezidențiale, pentru formarea unei alternative la guvernare.
Cristian Pîrvulescu: Cu siguranță da, pentru că altfel și USR ar fi trecut prin același proces de confruntări interne, pe care probabil le vor cunoaște și celelalte partide. Noi ne putem imagina scenarii în care Ponta este președinte și PSD este fracturat, în care Crin Antonescu este președinte și PNL are dificultăți, pentru că vor încerca să parieze pe cel care va fi președinte. Se va relansa ecuația electorală și nu trebuie să uitați un lucru, e ultima oară când avem toate alegerile într-un singur an.
Nu vor mai exista și oportunități, cum a avut electoratul de extremă dreaptă, nu vor mai fi, deci va fi o concentrare de forță în următoarele 3 săptămâni. N-am văzut probabil niciodată așa ceva în campaniile electorale din România. De fapt, noi nu alegem, noi respingem. Vom avea o tendință de respingere, se va încerca să se folosească acest val de respingere astfel încât să se îndrepte împotriva celor mai puțin rezistenți candidați.