Apa de cocos a devenit foarte populară în rândul consumatorilor, datorită beneficiilor incredibile pe care le are asupra organismului uman.
De ce trebuie să bem apă de cocos. Beneficiile neștiute până acum
Apa de cocos câștigă tot mai mult teren în rândul consumatorilor. Apa de cocos este lichidul limpede care se regăsește în mijlocul nucilor verzi de cocos. Pe măsura ce acestea se coc, îmbătrânesc și devin maro, iar apa se solidifică transformându-se în carne de nucă de cocos.
Potrivit cercetătorilor de știință, apa de cocos are doua mari avantaje pentru sănătate. Aduce corpului un aport de electroliți, potasiu și sodiu, și este bună pentru rehidratare după activități fizice intense sau boli care provoacă vărsături sau diaree.
Există puține studii despre apa de cocos
Conform lui Ali Webster, doctor și directorul asociat al Consiliului International pentru Informații Alimentare, deocamdată există puține studii cu privire la beneficiile apei de cocos, comparativ cu apa obișnuită.
Astfel, un articol științific publicat în „Medicine and Science in Sports and Exercise” a concluzionat că apa de cocos poate înlocui cu același succes ca băuturile dedicate sportivilor lichidele corporale pierdute în timpul exercițiilor fizice. Cumparativ cu apa normală, a oferit cu puțin mai multă hidratare.
Aroma apei de cocos nu este apreciată de toți cei care au încercat-o
Cu toate acestea, sportivii implicați în studiu au preferat gustul băuturilor de specialitate în detrimentul apei de cocos, a cărei aromă nu este apreciată de toată lumea la fel.
De asemenea, apa de cocos are calorii, așa că, deși e mai sănătoasă decât alte răcoritoare din supermarket și are mai puțin zahar, ea nu e neapărat apreciată pentru cei care țin dietă de slăbit, a mai spus dr. Webster.
Apa de cocos, o alternativă mai sănătoasă pentru sucurile din comerț
În ceea ce privește beneficiile apei de cocos, există o mulțime de alte alimente bogate în potasiu, cum sunt cartofii, bananele, fasolea si spanacul.
„În plus, aceste alimente furnizeaza si alti nutrienti benefici, pe care apa de nuca de cocos nu ii are, cum ar fi fibrele sau alte vitamine si minerale”, a completat dr. Webster.
În plus, apa de nucă de cocos ar putea fi o alternativă sănătoasă pentru alte băuturi răcoritoare sau ca ingrdient în diverse cocktail-uri.
Este apa de cocos mai bună ca apa normală?
Ca și concluzie, apa de cocos nu este neaparat indicată ca înlocuitor pentru apa obișnuită, care este perfectă pentru un om cu o activitate normală ce necesită hidratare.