Cozonacul este nelipsit de pe masa multor români de sărbători, fiind un preparat specific Crăciunului sau Revelionului. Este favorit cel de casă, datorită gustului natural și texturii mai sățioase. Medicii nutriționiști ne avertizează să fim precauți la cantitatea pe care o vom mânca, dar și la modalitate.
Cum se consumă cozonacul. De ce nu se mănâncă nici cald și nici fierbinte
Medicul nutriționist Mihaela Bilic spune să nu mâncăm cozonacul fierbinte, când este gata scos din cuptor, dar nici când devine ușor cald. Astfel ne supunem la niște riscuri alimentare, precum o digestie grea, apariția arsurilor de stomac
În cozonacul fierbinte sau cald drojdia din aluat încă acționează, mai exact, se află în procesul de fermentare. Din cauza acestuia, stomacul nostru va avea de suferit. Se va balona, va dezvolta aciditate și va apărea senzația de arsură, care este un real disconfort.
Cozonacul se consumă la 24 de ore după coacere
Ca să evitați problemele de sănătate, dr. Mihaela Bilic ne sfătuiește ca să mâncăm din cozonac la 24 de ore după ce a fost copt. După un astfel de interval drojdia nu mai fermentează. De altfel, înainte de a introduce cozonacul în cuptor trebuie să aveți grijă la cantitatea de zahăr adăugată.
”Poate provoca arsuri și indigestie, mai ales dacă e mâncat cald, proaspăt scos din cuptor. Asteptați pâna a doua zi (dacă rezistați), la 24 ore drojdiile își termină fermentația și nu mai dă arsuri.
Tot prost cade și dacă nu e bine crescut/bine copt, nu pentru că gospodina ar fi de vină, ci pentru că îți trebuie un cuptor tare bun, care să coacă domol, pe îndelete, fără să ardă – coptul e câteodată mai important decât compoziția/aluatul.
Fiți blânzi și la capitolul umplutură, din cauza nucii cu zahăr putem dubla valoarea energetică, de aceea panettone (care e doar cocă simplă cu stafide) are sub 300cal”, a explicat pe Instagram renumitul medic nutriționist, Mihaela Bilic.
Dincolo de aceste aspecte, gospodinele trebuie să acorde o mare precauție aluatului. Nu doar că trebuie să evite adăugarea unei cantități mari de zahăr, ci și a celei de ulei. Aceste două ingrediente, puse în exces, vor împiedica aluatul să crească.
”Nutritiv, putem spune că, spre deosebire de pâine, care are 230cal în medie, cozonacul ajunge la 350cal. Deci nu putem să-l acuzăm că ar fi un desert periculos, ci mai degrabă un produs de panificație decât de cofetărie”, mai transmite dr. Mihaela Bilic.